Dinu Patriciu este norocosul care a primit de la I. Iliescu lada de zestre cu rafinăria care l-a făcut cel mai bogat român. Toată lumea ştie că el este beneficiarul politicii iniţiale “nu ne vindem ţara” alături de alţi patrioţi care au primit misiunea de a păstra avuţia naţională nu cumva să-ncapă pe mainile străinilor de neam şi de ţară.
Pe cand se căznea capitalismul să urce de la nivelul mării ca un alpinist fără mănuşi, pioleţi şi cordeline, viitorul miliardar al ţării primea cadou o afacere cu specialişti cu tot. Mai apoi, micii şi neînsemnaţii capitalişti au fost nevoiţi să plătească impozite din ce în ce mai mari pentru că afaceri strategice, cum era cea a lui Patriciu, se umpleau de datorii care au tot fost reeşalonate pană în zilele noastre. Intre timp, după ce ţara a fost cumpărată de boierii comunişti, s-a dat liber şi la străini. Aşa a ajuns Rompetrolul la Kazahstan iar Dinu Patriciu în topul Forbes. Cum miliardul n-a fost muncit, afaceristul nu a acumulat nici experienţă şi nici înţelepciune pe măsura averii şi, deşi băiat educat de familie bună, a luat faţa televizorului cu aceeaşi îndrăzneală indolentă cu care şi Gigi Becalii îşi umflă pieptul. Cu acelaşi tupeu s-a purtat în politică atunci cănd i-a transmis public lui Traian Băsescu cine e şeful, apoi cand i-a ordonat lui C.P.Tăriceanu să-i cedeze locul lui Crin Antonescu şi, ultima apariţie pe covorul roşu de la Realitatea, cand a vrut să-i dea actualului preşedinte lovitura de graţie. De parcă s-a bătut el vreodată pentru ceva ca să ştie cum se face! Din viaţa lui de mare gladiator care a vrut să mănâ,nce leul mai face parte şi arestarea de-o noapte din care a ieşit “devastat” şi cu vorbele înecate în lacrimi, experienţă după care ar trebui să se facă un episode din “I shouldn’t be alive”.
Singura dată cand a vrut să facă ceva de capul lui s-a ales cu nimic, acest Mic.Ro, zeci de milioane de euro cheltuite aiurea şi i-a sărăcit şi pe alţii, investitori şi furnizori.
El a crezut că bagă-n boală supermarketurile cu nişte magazinaşe de cartier plasate langă alte zeci de chioşcuri pe aceeaşi temă dar cu preţuri mai mici. Ceea ce voia el să facă trebuia să fie un concept nu un magazin! Pacat de banii pe care i-a irosit şi de idée pe care a compromis-o!
Eşecul ăsta banal este examenul practic de management şi marketing pe care l-a dat primul afacerist al ţării, cel care ne trăgea de urechi că nu suntem întreprinzători şi ne ameninţa că el vede oportunităţi peste tot.