 |
FEMEIA PLAGIATOARE
Tară, ţară, vrem femeie preşedinte! Pe cine?
Primele emancipate de după revoluţie au fost nişte fete dezbrăcate care făceau reclamă la maşini unelte frecăndu-se lasciv de freze, raboteze şi maşini de găurit ca şi cand fabricile erau nişte budoare iar utilajele nişte truse de manichiură, nu nişte maşinării de scalpat şi de tăiat degete. Curind, a apărut Fata de la pagina 5 la care lumea se uita ca la accident şi critica. Cand rubrica s-a mai învechit, cei de la Libertatea au avut o replică bună: în Romania se oferă în fiecare zi cate o femeie să se dezbrace în ziar. In orice caz, măcar era un adevăr, nu o deformare a realităţii, cum e varianta occidentală a femeii care pozează în reviste pentru bărbaţi pentru că are încredere în sine. Totuşi, minciuna asta a schimbat mentalitatea şi, astfel, s-a importat din occident acest tip de femeie puternică ce avea să înlocuiască muncitoarea, intelectuala şi ţăranca la un loc.
La noi, pentru femeia de casă a “pozat” Mihaela Tatu cu o reţetă din străbuni: femeia trebuie să fie soţie, mamă şi curvă, adică De trei ori femeie. Tot ea a dezvăluit un secret bine ascuns de dictatură: sperma nu doar te lasă gravidă, ea conţine şi vitamina C.
Varianta puternică pentru celibatare era femeia care umbla dintr-un pat într-altul şi, de fiecare dată, făcea dragoste, nu sex. In virtutea libertăţii de exprimare, toate aveau voie, dacă nu cumva erau chiar obligate, să fie sexi, indifferent cat erau de urate.
S-a făcut chiar un recensămant al femeilor sexi ori ba, în funcţie de disponibilitatea lor pentru sex, pe regiuni. Le-a dat că moldovencele sunt cele mai dispuse la aventura de-o noapte, deci cele mai sexi, iar cele mai ba sunt muntencele. In acelaşi timp s-au umplut toate canalele de emisiuni cultural-educative care îşi justificau rostul prin faptul că trebuia modificată mentalitatea romanului care încă făcea sex communist.
Dar, pentru ca show bizzu’ să se instaleze, era nevoie de vedete. Romanii erau foarte carcotaşi pe vremea aia: una avea picioare de capră şi faţă de iapă, alta avea gura strambă şi era piţigăiată şi, în general, dacă nu erau devreme acasă erau tarfe şi, ce era mai grav, vedetele erau internaţionale, nu locale.
A fost greu dar presa nu s-a lăsat şi le-a pus pe copertă zi de zi, săptămană de săptămană, pană ne-am obişnuit cu ele. Intr-o vreme, în TV Mania, Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu făceau cu randul asa cum au făcut şi mai tarziu, tot cu randul la Stefan Bănică. Aşa femei, aşa bărbat!
Totuşi, încă era bine pană la Monica Columbeanu, o producţie B1-tv. Radu Moraru s-a certat cu toată lumea care nu recunoaştea o iubire adevarată şi care, nu ştiu de ce, credea că ar exista o nepotrivire între cei doi. B1 a dat nunta în direct şi poporul, din nou, s-a uitat ca la accident cum mireasa atarna ca o clopotniţă deasupra cocoşatului pe care, din cand în cand, îl lua cu amandouă mainile de obraji şi-l pupa duios.
Se născuse o stea din pulberea de la marginea drumului, siliconată, crăcănată şi nemancată, vedeta consumistă dar puternică. După ea, ştacheta a coborat brusc şi presa a început să-şi caute vedetele direct în filmele pornografice şi videocheaturi.
In douăzeci şi unu de ani, femeia romancă a evoluat mult, asta e clar! Uite, de exemplu, acum, cand le zice Cătălin Botezatu să-şi scoată sutienul, fetele se execută fără să cracnească, chiar şi cele minore. Acum 20 de ani s-ar fi simţit insultate, acum se numeşte că au încredere de sine, chiar dacă li se zbarceşte pielea cand le pipăie manechinii.
“Emanciparea” femeii în halul ăsta a făcut terci mişcarea feministă. A dat un boost femeilor neatrăgătoare care, după modelul Madonna, au împrumutat din limbajul prostituatelor ca să atragă atenţia cu orice preţ, ştiut fiind faptul că organul de reproducere nu ştie carte. Pană şi Angela Merkel, cand a auzit că nu e considerată feminină, a pozat la operă într-un decolteu care i-ar fi ajuns pană la buric dacă nu s-ar fi odihnit pe colăcei. A fost înfiorător!
La noi în ţară, cu vreo două excepţii , femeia din politică, în cel mai bun caz, e oarecare şi în cel mai prost caz are “notorietate”. Faptul că există încă organizaţii de femei în partide înseamnă că încă se păstrează tradiţionalul “un om şi o femeie” unde femeia pare a fi din altă specie. Si, pentru că e sfarşitul pămantului, de vreo 20 de ani nu mai e nimic nou sub soare. Femeia modernă, incapabilă să evolueze, încearcă să fie altcineva pentru că a intrat pe un drum înfundat. De-acolo, cu spatele la gard, se mărită cu un nasol cu bani, îşi cumpără ţoale scumpe de cel mai prost gust posibil şi se încorsetează cu un push-up care să-l facă să se holbeze şi pe alegătorul nespălat-nebărbierit cu ochii înceţoşaţi de băutură. Cocoţată pe nişte tocuri pe care n-a ştiut niciodată să meargă, pentru că nu-s de ea, planturoasă de nevoie pentru că a pierdut lupta cu kilogramele, ajunsă din urmă de criza de varstă cand încă n-a urcat treptele sociale, s-apucă să-şi facă poze. Schimbă pe rand perucile şi machiajul unor femei puternice pe care le plagiază cu disperarea cuiva care, nefiind nimic, pretinde că poate fi oricine. Apoi, trimite un mesaj către partide să aleagă o femeie preşedinte (Let it be me! Let it be me!) aşa cum vedetele astea uşoare se tolăneau prin ziare şi reviste sub titlul: uită-te la ea, aşteaptă s-o iei de nevastă!
S-a întamplat ca Elena Udrea să se tragă în pictorial în acelaşi timp cu Radu Mazăre, altul care suferă de deficit de atenţie şi mai e şi dus cu pluta, aşa că, primul lucru care mi-a venit în minte au fost vorbele lui Geoană despre “ţara de doi lei”.
Dee Dee Popescu