miercuri,
20 iulie 2016
De ce nu mai fac românii copii?
|
Well, Well! Ce vremuri civilizatoare trăim!
Trebuie să îmbinăm, fiindcă e la modă și în design-ul interior, noul cu vechiul dar, în rest, e O.K. Adică, trebuie să otrăvim nițel făntânile și să ardem holdele fiindcă prietenia noastră “de secole” cu turcii, sudată peste timp de către bestia politico-mediatico-ONG-istă de present, ne obligă și trebuie, mai nou, să aruncăm copiii la minorități sexuale ca să aducem ofrande zeilor și să ne crească holdele la loc.
E o grabă spre sfârșitul lumii, ceva de speriat!
Atentate peste atentate de nici ISIS
nu se trezește să le revendice la timp și
din grabă revendică inclusiv focurile de artificii, lovitură de stat în Turcia
dată de military care trag în propriul popor fiindcă li se spune prin telefon
că luptă cu teroriști, două campanii perseverente, purtate în parallel, una
pentru lăsarea în pace a autorităților
UE care au furat copiii românilor și
i-au aruncat minorităților sexuale ca să-și
satisfacă și ele plăcerea de-a fi părinți iar cealaltă pentru educarea sexuală încă din
școală, ambele ca să se dărâme odată ultimul bastion al moralității – zice ăsta de mai jos – în fapt al normalității sexuale. Cu sensul de sănătate mintală, nu… legionară, de
pildă. (Nu mă interesează ce spun “teroriștii” plătiți de la
OMS!)
“He has also written
that "children are the last bastion of the old sexual morality."” http://www.come-and-hear.com/editor/america_2.html
Cei doi monștrii sacri ai democrației care combat în aceste vremuri de restriște sunt: C.T.Popescu, la DIGI24 - acolo unde vin psihologii să-i îndemne pe părinți să-și învețe copiii să accepte “darul de la Dumnezeu” – sexul fără inhibiții – care face campanie pentru căsătoria între minorități sexuale pe motiv că dacă nu e cu violență, e-n regulă și A. M. Pippidi care dă peste ochi celor care susțin familiile ai căror copii au fost răpiți de autoritățile UE pe motiv că Norvegia ne dă bani și românilor li s-au luat copiii în baza legislației din țările respective la care și românii se supun dacă sunt acolo, făcându-se că n-a băgat de seamă că acestor părinți nu li s-au respectat drepturile.

Sex fără violență - “"I never had the
impression of being a pedophile," Vangheluwe said, speaking from a Catholic
retreat in France where he has been sent for treatment. "I never had the
impression that my nephew was opposed (to sexual contact), rather the
contrary." http://www.huffingtonpost.com/2011/04/16/belgian-bishop-says-abuse_n_849898.html
Iar în Marea Britanie
violența asupra femeilor și copiilor se raportează odată la câteva
minute și n-am auzit ca statul
să le ia odraslele odată la câteva minute.
Peste toate, cum stăteam noi aici cu privirea tâmpă, ca de 26 de ani
încoace, când spre sex-reichul occidental, când spre iataganul pașei Erdogan care cere pedeapsa cu moartea a
necredincioșilor, doi
popândăi veseli au sesizat Curtea constituțională că nu le este recunoscută căsătoria în România.
Ca să vezi că și
ridicolul ucide!
Doar că nu lovește unde
trebuie.
Ridicolul ucide cu diagnostice elucubrante “Pedofilia este o orientare sexuală, precum cea
heterosexuală sau homosexuală, potrivit unui psiholog criminalist.” http://www.gandul.info/sanatate/pedofilia-o-orientare-sexuala-15198548
Scopul experimentului social condus de danezi era modernizarea insulei în care trăia colonia arctică, prin formarea unor localnici model. În colonie, cei mai mulţi oameni supravieţuiau vânând foci, foarte puţini vorbeau limba daneză şi existau multe cazuri de tuberculoză. http://adevarul.ro/locale/vaslui/tupeu-mizerabil-celor-sapte-bestii-violat-lesin-eleva-vaslui-nu-fost-viol-ci-sex-surpriza-nu-meritam-5-ani-5-minute-1_55a370f8f5eaafab2c856d7c/index.html
Ridicolul ucide cu diagnostice elucubrante! “La adultii cu autism un semn ar fi faptul ca le vine
greu sa sustina si sa dezvolte relatii
stranse de prietenie cu alte persoane.
Limitarile lingvistice, dificultatile de a asculta activ, comportamentul atipic
pot influenta retragerea sociala si orientarea mai mult spre sine decat
spre ceilalti.” http://www.ziare.com/life-style/psihologi/adultii-cu-autism-nediagnosticat-care-sunt-simptomele-si-provocarile-de-zi-cu-zi-interviu-1422559
“Diplomatul a susţinut că imamul
Fethullah Gulen deține 11 unităţi şcolare în România.” http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/interviu--fethullah-gulen--imamul-acuzat-de-lovitura-de-stat-din-turcia--finanteaza-sau-nu-scoli-in-romania—423139
“De pildă, de la principiul Copiii
nu sunt proprietatea părinților
deci Copilul are dreptul
s-aleagă (ceea ce e corect) s-a ajuns, prin manipulare, la scoaterea aproape
de tot a minorului de sub tutela familiei. Eliberarea copilului de sub interdicțiile și pedepsele “părintești”
a fost exploatată de filmele de la Hollywood, de companiile de publicitate, de
divertismentul care tâmpește, de cultele religioase și
de alte mijloace de convertire în masă.” http://antipresa.blogspot.ro/2014/02/doar-cu-acordul-parintilor.html
Da’, și cu violență e bine!
“Şi vine acum dna Olaru să „rupă
tăcerea”. De ce? Nu am decât o singură explicaţie: ca să facă vâlvă aducătoare
de vânzări pentru carte. Citeste mai mult: adev.ro/o83bax
“Trăiţi şi veniţi
dintr-o lume care periodic îmi iscă silă, a părinţilor bătuţi de părinţi şi-a
copiilor bătuţi de copii, şi oricare combinaţie dintre ele. O societate de
brute, o comunitate de laşi, oameni care şi-au construit falus şi coi pe
orgasmul palmei altoită unei fiinţe fără putere, fără posibilitatea de-a se
apăra, fără apel la retortă, fără mijloc de-a vorbi. De a vorbi măcar”, a
concluzionat medicul.”
Citeste mai mult: adev.ro/o8ouec
CONTINUARE
- http://blog-searchro.blogspot.ro/2016/07/de-ce-nu-mai-fac-romanii-copii.html
“Reeducarea”
și răpirea copiilor altor nații e o practică occidentală:
“În anii 1950, 22 de copii inuiţi erau luaţi
de lângă familiile lor din Groenlanda, pentru a fi reeducaţi ca viitori
cetăţeni danezi de elită. Însă, după 60 de ani, cei rămaşi în viaţă vor ca
guvernul danez să le ceară scuze pentru că i-a luat drept cobai într-un
experiment social care a eşuat şi le-a distrus vieţile, arată un documentar
BBC. Scopul experimentului social condus de danezi era modernizarea insulei în care trăia colonia arctică, prin formarea unor localnici model. În colonie, cei mai mulţi oameni supravieţuiau vânând foci, foarte puţini vorbeau limba daneză şi existau multe cazuri de tuberculoză. http://adevarul.ro/locale/vaslui/tupeu-mizerabil-celor-sapte-bestii-violat-lesin-eleva-vaslui-nu-fost-viol-ci-sex-surpriza-nu-meritam-5-ani-5-minute-1_55a370f8f5eaafab2c856d7c/index.html
miercuri,
9 martie 2016
Două
lucruri le-au plăcut “civilizaților”, observă arhivarul, când au aterizat în
Nomania: pământul și tenul femeilor. Pământul și femeile, mai deloc fertilizate
artificial și cam sălbatice, rodeau, în mod natural, de la mere pădurețe până
la copii cu cheia de gât. Nomaniacii le considerau normale așa că, multă vreme,
n-au priceput de ce se tot mirau vizitatorii de ceva de la sine înțeles. Dl. Morbos. 8 Martie. Ziua
femeii IVjoi, 4 februarie 2016
Terorist-persoană care terorizează
TERORIZA, terorizez, vb.
-A inspira cuiva groază prin amenințări sau alte mijloace de intimidare: a face ca
cineva să trăiască într-o continuă stare de frică, de groază; a îngrozi, a
înfricoșa; a înspăimânta. – Din fr. terroriser.-Dicționar
explicativ al limbii române (DEX)
CINE
PLĂTEŞTE ŞTIRILE DIN PRESĂ? |
Să chemăm un psiholog! Sau un psihiatru! Să luăm niște
pastille de schimbare de mentalitate!
Ultimul răcnet pe subiectul copiilor luați cu forța de
statul norvegian e că rușii plătesc demonstrațiile de stradă și articolele de
presă care nu ridică în slăvi Barnevernet. Şi că SRI-ul ar trebui să
monitorizeze conținutul de pe internet care nu se raportează umil și cuviincios
la Mama-Europa.
Păi, să luăm niște fonduri de la Tata-Soros sau de unde
se mai alimentează miile de ONG-uri care controlează “democrația &
valorile”, să-i cheltuim pe o “manipulare pozitivă” (nici vorbă de
îndoctrinare!) țesută cu sondaje sociologice din care să reiasă, în cascadă,
cum își schimbă românii mentalitatea din ce în ce și rezolvăm problema. Caz în
care Serviciile nu trebuie să se mai bage fiin’că e de la aliați.
Despre ce, naiba, vorbim?
Cei care au ieșit în stradă împreună cu Gâdea au ieșit
pentru că fac parte din acest cult religios ai cărui membrii se știe că sunt
uniți. Apoi, restul lumii se revoltă împotriva acestei aberații: Copiii sunt ai
Statului?
În afara de asta, principalul subiect de discuție aici
este dacă Statul nu le-a făcut mai rău copiilor când i-a luat cu forța de lângă
părinți. Apoi, un copil de câteva luni probabil spune mamă acum unei străine. E bine, nu e bine?! Adică, impactul
psihologic asupra copiilor luați forțat din casa lor n-ar putea fi mai
periculos decât o palmă încasată de la părinți? Nu se putea și altfel? Să li se
pună în vedere, să fie controlați periodic?
Cât privește îndoctrinarea, religioasă sau
non-religioasă-tot îndoctrinare e! Nici Barnevernet nu le știe pe toate cum
nici psihologia nu e știință exactă!
Totuși, ceva nu e in regulă cu chestia asta cu tatăl care
își disciplina fetițele cu câte o palmă. Se întâmplă rar ca în familiile cât de
cât sănătoase tații să dea “palme” fetițelor. De obicei mămicile mai altoiesc
copiii și am auzit de multe ori adulți amintindu-și mulțumiți: “Tata nu mi-a
dat o palmă!”.
Deci, ceva nu e-n regulă mai ales că n-am auzit până acum
dacă și mama i-a lovit.
De asemenea, nu știu dacă amândoi erau penticostali sau
tatăl român s-a dus în Norvegia și a “îndoctrinat-o” și pe ea.
Ar fi un amănunt interesant!
P.S. E clar că o țară ca a noastră nici nu poate să sufle
în materie de drepturile copilului. Să fim serioși: la noi copiii abandonează
școala din sărăcie lucie sau merg degeaba la școală dacă n-au bani de
meditații, mănâncă după jos sau se nasc direct la gunoi și cerșesc bănuții de
tratament la televizor. În zona cu mijloace de trai cât de cât, ei învață de
mici să dea “dreptul”, c-așa e “un vânt”, să se dușmănească unii pe alții
pentru niște premii fără valoare și să se lase tâmpiți de televizor. În
sfârșit, toată copilăria și-o petrec învățând cum să reușească în viață prin
mijloace necinstite sau cum s-o șteargă în lumea largă odată ajunși la
maturitate.
http://adevarul.ro/news/eveniment/alina-mungiu-pippidi-sie-trezeste-te-rusii-spatele-campaniilor-antioccidentale-pretextul-protectiei-copiilor-1_56b1016d5ab6550cb8641023/index.html
“"Ceea ce se întâmplă în 95% până la 96% din aceste cazuri, decizia finală este în favoarea comisiei care evaluează cazul. Durează luni de zile pentru apel la prima fază de la tribunalul regional. În timpul procesului, sistemul social va argumenta că copiii s-au detașat de părinții lor și s-au apropiat de noii lor părinți. Deci, istoria acestui sistem spune că, pe măsură ce măsură trece timpul, odată ce copiii au fost luați, este extrem de rar și de greu să-i mai iei înapoi", a spus Reikeras.” http://www.evz.ro/dezvaluirile-unui-avocat-din-norvegia.html
“Avertisment de la specialiști! Părinții declarați în faliment și-ar putea pierde, temporar,
copiii “ http://www.evz.ro/avertisment-de-la-specialisti-parintii-declarati-in-faliment-si-ar-putea-pierde-temporar-copiii-exclusiv-premium.html
DE CE SA CREASCA NATALITATEA?
Brand de țară: SEX SURPRIZĂ
Sau VIOL ÎN HAITĂ, Vizitați Grădina Carpaților!
Cât timp în presă se pierde vremea cu monitorizarea mustăților politice, în speță, cine e mai mustăcios dintre Victor Ponta și Alina Gorghiu, sau cu recomandări din inimă gen “Soțul tău adoră sexul oral” și “De ce le e frică femeilor de sexul anal, mituri spulberate”, un fenomen mai periculos decât ISIS, moscheea turcească și invazia rusească la un loc se întâmplă la VASLUI.
Amenințarea teroristă poartă numele de VIOL = SEX SURPRIZĂ. De unde VIOL ÎN
GRUP (sau HAITĂ )= SEX SURPRIZĂ ÎN GRUP (sau HAITĂ).
Ce nu e
surprinzător e așa-zisa judecare a violatorilor în libertate, timp în care
ființa torturată și distrusă pe viață de acești dezaxați este terorizată în
continuare ca să-și retragă plângerea penală. Adică să spună că i-a plăcut.
Nu e
surprinzător pentru că nu e prima dată când judecătorii sunt clemenți față de
violatori dar nimeni nu apără victima.
Totuși,
parcă niciodată nu s-a întâmplat o campanie dusă pe față, pe internet, împotriva
victimei unui viol. De-asta nici nu știam că violul are atât de mulți adepți,
atât printre bărbați cât și printre femei și, ce e mai interesant, VIOLATORII ÎŞI CER DREPTURILE!
Ei vor să
primească doar 5 min. de pedeapsă, echivalentul a 5 min. de “plăcere”!
“Autoritățile”,
după cum se vede, provin din același aluat, altfel n-ar lăsa victima pe mâna
teroriștilor sexuali!
Viol în haitã “În urma investigatiilor efectuate de politisti a rezultat faptul cã, în seara respectivã, în jurul orei 19.30, victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu Silviu B., de 20 de ani, si Paul B., de 27 de ani, iar acestia s-au oferit sã o conducã cu autoturismul la domiciliu. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localitãtii Vãleni, unde i-au chemat pe Silviu A., de 21 de ani, Petricã B., de 22 de ani, Ionut B., de 20 de ani, si Alin R., de 18 ani. Trei dintre tineri au întretinut raporturi sexuale cu victima, împotriva vointei acesteia, care le-a solicitat în repetate rânduri sã fie condusã acasã. Ulterior, cei în cauzã s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localitãtii Moara Domneascã, unde a fost chemat si Ioan S., de 19 ani, din comuna Vãleni. În aceastã locatie, ceilalti patru tineri au fortat victima sã întretinã raporturi sexuale, desi aceasta a continuat sã-i roage sã o conducã acasã. În jurul orei 22.30, tinerii au condus victima la domiciliul sãu si i-au recomandat sã nu povesteascã despre cele întâmplate.” http://www.monitoruldevaslui.ro/2014/11/viol-in-haita.html
“Timp
de trei ore, fata a fost supusă la tot felul de perversiuni, fiind abuzată până
la leşin. Adolescenta a declarat anchetatorilor că a fost stropită cu alcool să
îşi revină, pentru ca, ulterior, agresorii să o batjocorească din nou. După ce
şi-au satisfăcut toate poftele, violatorii au condus-o cu un autoturism până în
apropierea locuinţei, fata abia reuşind să se mai ţină pe picioare.
În
tot acest timp, familia tinerei a căutat-o disperată, anunţând la 112
dispariţia ei. În timpul cercetărilor, poliţiştii au descoperit că, în cele
trei ore în care a fost ţinta orgilor sexuale, eleva de 18 ani a fost sunată de
nu mai puţin de 60 de ori de părinţi, prieteni şi colegi.” - See more at: http://7est.ro/component/k2/item/45381-incurcate-sunt-caile-justitiei-tinerii-de-bani-gata-care-au-violat-cu-salbaticie-o-adolescenta-din-vaslui-sunt-liberi.html#sthash.J2rv3pag.dpuf
Eleva din Vaslui violată până la leşin, BATJOCORITĂ de agresori: "Nu
a fost viol, ci sex-surpriză"
“Startul campaniei de denigrare a fost dat de mama
unuia dintre violatori. Dorina Burada, mama celui care a acostat eleva pe
stradă, a creat un grup pe Facebook, intitulat „Apel către toţi cei care o
cunosc pe M.R.M. (n.r. -numele victimei minore este scris în clar pe reţeaua
socială)". „Vă rugăm dacă o cunoasteţi şi ne puteţi ajuta să lăsaţi
comentarii în acest grup", transmite mama violatorului Silviu Burada.” http://www.romaniatv.net/eleva-din-vaslui-violata-pana-la-lesin-batjocorita-de-agresori-nu-a-fost-viol-ci-sex-surpriza_232504.html#ixzz3frIAq8fj
“Trei
bărbaţi din Vaslui au fost arestaţi pentru violare de domiciliu, viol şi lipsire
de libertate, după ce au forţat o tânără în vârstă de 22 de ani să întreţină
relaţii sexuale cu ei într-un taximetru şi apoi într-o garsonieră.” http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/VASLUI++Trei+barbati+au+fost+arestati+pentru+viol+si+lipsire+de+libertate
“Era bãut
si, pentru a fi mai convingãtor, a luat-o la bãtaie pe sora lui. A lovit-o cu
pumnii, cu un bãt si, dupã ce si-a satisfãcut pofetele animalice, a plecat
acasã linistit. Speriatã si plinã de sânge, tânãra…” “La audieri, nu
micã le-a fost surpriza oamenilor legii sã afle chiar din gura suspectului cã
acesta si-a batjocorit si propria fiicã, o copilã în vârstã de doar 13 ani.” http://www.vremeanoua.ro/vacarul-satului-si-a-violat-fiica-si-sora
“Un tanar
beat, in varsta de 23 de ani, din localitatea Zgura, comuna Oltenesti, a atacat
o tanara de 24 de ani, fiind trantita la pamant in mijlocul drumului si lovita
cu pumnii si cu picioarele pentru a intretine relatii sexual…” http://www.jurnaldevaslui.ro/tag/viol/
luni, 25 mai 2015
Ca să facă bani- e un mobil valabil
(chiar și crimele sunt motivate cel mai adesea
de bani; nu sunt crimele pasionale pe primul loc, asa cum s-ar crede), ca să-i
facă potecă Marelui PNL către alegători-tot ce se poate, numai că, la câte
stenograme cu politicieni liberali și
prostituate minore sunt…zic că vor curge fluviu la anul, de alegeri.
Un motiv țărănesc
lesne și des invocat, de Ion Cristoiu, printre
alții, un misogin declarat (din propriile
relatări știm că deciziile importante în propria
familie le lua doar tatăl său și mai știm că
femeile nu pot fi “filosoafe”, învățătură
de minte preluată de la un professor din facultate) este…gelozia. Invidie sună
mai în clar, chiar dacă sunt sinonime, un sentiment urâcios și
jignitor atunci când e folosit pe nedrept la adresa cuiva. Radu Banciu, un
maniaco-depresiv în materie de femei care, când pică-n extaz pe Udrea, când
se-nmoaie în fața unei PDL-iste simple și cu
frica de Dumnezeu de prin Banat sau a unei actrițe de
telenovele șterse ca o poză veche, a împroșcat și el
adesea cu invective electoratul femenin în care crapă invidia pe “frumoasa” de
la Cotroceni.
Dar, mă rog, la ei doi e mai mult o
chestie de atitudine, episodică, uneori punctuală și nu
gena care dă boala aia care îți dă halucinația că
femeia nu poate fi decât fecioară, mamă sau curvă, ca la Traian Băsescu și la
dreptacii americani care ne trimit documentare despre cum rușii au
finanțat mișcările
feministe din SUA.
În sfârșit,
revenind la subiect, e clar că Adriana Săftoiu, după ce și-a
publicat memoriile înainte de vreme, a terminat-o nu doar cu cariera politică ci
și cu postura de musafir. E păcat pentru
politică deoarece chiar putea fi o breșă în
molozul nostru de partid, inutil și
învechit de-un sfert de secol, care și-a
terminat chiar și resursele de prostie și-acu
ne freacă la cap cu reluări.
Invidia, însă nu constituie motivul
pentru care ea face de râs relația Băsescu-Udrea.
Udrea n-are nimic de invidiat și nu
poartă cu ea nici un mister, nici un asset pe care ai vrea să-l ai. Dacă era
doar amantă, atunci era un “mister” și ar fi
fost interesantă dar, pentru c-a vrut să parvină prin alte mijloace decât cele
de competență e doar… banală.
Elena Udrea suferă de “urâtă” nu de
frumoasă. De-asta se expune ostentativ și nu
face “nazuri”: ca să atragă atenția cu
forța, fiindcă altfel nu poate. E o
tipologie cunoscută, nu e mare scofală. Numai că, din postura de model în
societate noastră, “amabilitatea” cu care s-a “dăruit”…oricui a vrut să se
zgâiască sau să pună mâna, a făcut ca
emanciparea femeii și hărțuirea
sexuală să pice-n derizoriu. Iar hărțuirea
sexuală e o formă gravă de bullying ce provoacă traume nevindecabile. N-așteptăm
de la ea să-nțeleagă asta!
Deci, multe vor fi contribuit la
expunerea “cuplului prezidențial” de către Adriana Săftoiu dar
gelozia, nu!
Răzbunarea, da!
Răzbunare pe Traian Băsescu, cel care,
din postura de Președinte, a pus-o pe Adriana Săftoiu s-o
servească pe una de sub nivelul ei.
vineri,
6 martie 2015
Martie, luna ipocriziei și a rahaturilor feministe
Luna mulțumirilor aduse
“mamei” ăstora din televizor, deși nimănui nu-i pasă de mă-sa, “minunatei soții” - cui îi pasă de
nevasta nu-știu-cui?-
a vizitelor la adăposturi de femei bătute-cimitirul femeilor omorâte de “iubit”
încă nu s-a inventat, azile de bătrâne abandonate, pensionare împrumutate la reciprocă, nelipsita “măicuță” plânsă mijită la
televizor ca să ne scoată ochii, alături de un cântăcios care, vrei-nu vrei, îți închină oda și amândoi fac o țară-ntreagă să-si
sufle mucii, publicitate mascată la mutilări “estetice” care ridică încrederea
de sine, reportaje cu saloane de înfrumusețare și buchete kitschoase de flori tăiate ca la orice comemorare.
Uite,
la ăsta, cât e de preafericit?
Nici
nu-l intereseaza pe ce lume trăiește!
|
Ce mai, luna dominată
de femeia puternică și sexul slab și, de-aici, luna în care nu poți să-l înjuri de
mă-sa pe bătăușul de femei.
Dar, mai ales, altă
lună din an înghițită de propaganda mediatică! Propagandă nefastă pentru creier
în luna femeii din coastă, proastă, atât de ipocrită că abia aștepți să treacă și asta și să vină Luna
depresiei, a virozelor de sezon, a inundațiilor devastatoare, a radiațiilor periculoase, Ziua hepatitei, Apocalipsa etc. Vorba
unui tip care a primit un pachet de țigări cu avertisment de “impotență”: dați-mi unul cu
“cancer”!
Aceleași cretinisme în
fiecare an între care aia cu misoginismul moștenit din vremea lui Ceaușescu atunci când, zic tâmpiții, femeia era încurajată să stea acasă și să crească copii e
printre cele mai perseverente.
Cretini! Ceaușescu obliga femeile
să aibă copii dar și să meargă la serviciu. Adică le obliga să dea “totul”, mai
puțin
să fie slugi în casă și prostituate așa cum le-a obligat acum occidentul.
Ca mentalitate, era de
rușine
să fii casnică iar un singur salariu-n casă era insufficient. În consecință, majoritatea
femeilor aveau serviciu, stăteau acasă doar 4 luni cu totul, înainte și după naștere, excepție făcând cele care
alegeau să fie “mame eroine” și cele complet proaste care nu puteau să urmeze un program și să muncească ceva
într-un cadru organizat.
Deci, era greu și atunci și acum doar că, la
nivel de propagandă, comuniștii nu permiteau discriminarea și batjocura executate
la comandă în ultimii 25 de ani. Acum, în schimb, ne-am ales cu rahatul numit
“instituția
logodnei”, exact ce ne lipsea!
Apologia femeii
casnice s-a făcut abia după Revoluție la comanda “creștinilor de dreapta” din așa-zisa lume civilizată și roasă de propagandă până la celula-mamă, unde “feminismul”
a îngropat ideea inițială de la care a plecat emanciparea femeii, anume
eliberarea acesteia de sub “ocrotirea” patriarhală. Cum e posibil ca, în zilele
noastre, să le spui copiilor la școală că femeia nu este egală cu bărbatul și să-i așezi la intrarea în
biserică discriminatoriu, fetele în spatele băieților?!
Prin sărăcire intenționată, limitarea
accesului la educație, politicieni și bani, se poate! “Eroii civilizatori” au plătit ca să-și impună propria
rânduială după cum urmează: dacă nu e Fecioară născătoare de Dumnezeu - și, cel mai probabil,
nu e - femeia nu mai poate fi decât mamă sau curvă. Deși, ideal ar fi să fie
și
una și
alta ca să meargă consumul.
De pildă, acum, de 8
Martie, consumabila trebuie “să se facă frumoasă”. Toată presa va intra în vria
reclamelor ascunse la saloanele de profil unde specialista în mozoleli cu
ciocolată și
alge o face pe nevasta transpirată și expirată să se simtă ca o Regină. După care, Regina,
jupuită de pielea moartă și cu părul înțepenit de fixativ, trece o fugă (de câteva ore) prin
bucătărie ca să dăruiască familiei “bunătăți culinare” iar seara, după ce se bărbierește în zona inghinală,
fie petrece între femei ca lesbienele, fie primește un “cadou” de nerefuzat.
Dar asta numai după
ce strânge la piept mormanul de flori aproape moarte mimând aceeași uimire și recunoștință ca maimuța de la grădina
zoologică atunci când primește prăjiturele și banane de ziua ei.
„Femeile din România sunt infinit mai
diverse decât femeile din politica românească”. Doamnele care s-au aventurat
într-o lume a bărbaţilor au tras aceeaşi carte necâştigătoare: MEDIACRAŢIA http://www.gandul.info/politica/femeile-din-romania-sunt-infinit-mai-diverse-decat-femeile-din-politica-romaneasca-doamnele-care-s-au-aventurat-intr-o-lume-a-barbatilor-au-tras-aceeasi-carte-necastigatoare-mediacratia-13824270
“Cine au fost feministele la inceput si ce voiau? Cine a ajutat intr-adevar miscarea feminista? Idei feministe, care sa critice status quo-ul referitor la situatia femeilor, exista de mult in Occident. Fiica adoptiva a lui Montaigne, Marie de Gournay (secolul al XVI-lea), Ninon de LÉnclois (secolul al XII-lea), criticau biserica si societatea pentru rolul atribuit femeilor, chiar traiau dupa propriile reguli.” http://smartwoman.hotnews.ro/Istoria-feminismului-privita-altfel-cum-se-poate-schimba-lumea
Program european pentru 2.128 de femei “Majoritatea femeilor din mediul rural nu-și mai găsesc de lucru, ca pe vremuri, de pildă în industrie. De-asta sunt blocate acum în universul strâmt al gardului care le înconjoară casa.” http://www.romanialibera.ro/societate/munca/reteaua-femeilor-antreprenor-de-la-tara-368018

“2. A avut patru soţii şi două ibovnice. Există mitul că voievodul a avut iubite şi ibovnice în toate ţinuturile Moldovei, lucru susţinut de scrisorile de la Curţile domneşti de la Iaşi, Vaslui, Roman, Bacău etc. Din corespondenţa vremii reieşea că Ştefan cel Mare, după terminarea treburilor administrative, politice etc din locurile unde poposea, cerea să i se aducă seara ibovnice.”
Citeste mai mult: adev.ro/nk09mj
joi,
12 februarie 2015
Şî-șî, șî-șî…!
Hai, c-a trecut, mumă!
Dă-te cu mir!
Las-o pe Elena Udrea să zacă la beci fiin’că e femeie și-a lăsat-o Dumnezeu să se chinuie. Dac-a acceptat ea “provocarea” de a nu-și mai pune vată pe absorbant, o să poată să suporte și duhoarea wc-ului turcesc. Poate chiar o să facă pipi din picioare fiin'că dumnezeul orthodox a echipat-o psihic și mental căt să le ducă pe toate.
Să-ți pună
mama chiloții pe calorifer, să-ți țină
cald la vârsta-nțelepciunii? Las-o pe Elena Udrea, ea se
va obișnui să și-i
schimbe o dată pe săptămână! Sau să se spele cu apă rece, doar s-o găsi vre-o
pătură cu care să se-ncingă la anexită. E femeie, știe ea!
Tu ești
bărbat politic, dă-te cu mir! Vrei să scrii o poezie, maică? Lasă că-ți scriu
io una sau un volum, vedem!
Şi dac-o fi și-o fi,
o să te-așezi în fruntea maselor, tu și cu
fanfaronul de la Realitatea, ca să conduceți
prostimea la război. “Omul simplu” te va urma de nevoie și fără
să crâcnească fiindcă mămăliga autohtonă nu explodează ci se tot tasează cu
dispreț. În timpul ăsta, Fefeleaga, acum scoasă
din manual fiindcă scrântea încrederea-n democrație, va
naște pui vii, pe cale naturală (cezariana e numai pentru neamuri mari)
ca să te slujească!
Şi BOR-ul va sluji, tot pentru
tine…dă-te cu mir, puiule!, în altarul unde doar nou-născuții care
fac pipi în sus, pe fața popii (dacă n-apucă să-și facă pavăză din cruce), au
trecere. Mai intră și
femeia de servici’ să dea cu mătura, da’ dumnezeul orthodox știe
programul și se retrage ca să nu se debalanseze
hormonal!
Mâine e sfântul commercial al îndrăgostiților.
Să-i cumperi “iubitei” un cadou scump, doar ești la
vârsta la care ai strâns destul pentru zile plumburii, când înțelepciunea
se-nnoadă-n barba sură și mersul parcă urcă o costișă.
Ia, bibliuța și citește din
ea! Nu mai plânge-n pumni! I-am dat io cu mir p-ăia din parlament și vor
vota ca niște sfinți!
Uite, c-ai scăpat! Ce-nseamnă să fii
credincios, nu?! Altfel te vedeam, Doamne, ferește!, ca
pă Bica, lovit de reporteri cu camera-n cap.
Tu și cu
Tender ce mai aveți halou de îngeri!
Jură cu mâna pe Biblie că nu-i așa!
marți, 3 februarie 2015
luni, 5
ianuarie 2015
Anti-propaganda: Preafericit de nefericirea altora!Preafericit de nefericirea altora!
Recent, Patriarhul Daniel a decorat niște medici din Timișoara
care refuză să facă avorturi. Foarte bine, Biserica nu trebuie să fie pro-avort
dar n-are ce căuta să se amestece în legile lumești ca să le interzică!
La fel medicii! Ei pot să refuze avorturile dacă asta contravine
propriei credințe- credință, nu religie, religia n-are ce căuta în spitale!
Doar că medicii sunt obligați să le spună asta de la început pacienților! Şi
mai bine: spitalele să fie împărțite pe categorii de “credincioși” ca să știe
omul cu cine stă de vorbă și să nu se trezească indus în eroare cu privire la
starea de sănătate a nenăscutului pe motiv că avortul e o crimă și că, de
pildă, sindromul down nu mai e un motiv de avort (Dr. Astărăstoaie)!!!
Apoi, toate denominațiile astea neo-protestante care penetrează
politica, școlile, spitalele și, în general, ne ațin calea ca să nu rătăcim în
afara plasei lor, trebuie să-și declare apartenența religioasă înainte să
s-apuce să-mpartă cărți, pliante și alte prozelitisme și să nu se apropie de
copiii noștri!
La fel, campaniile de presă, indifferent de propagandă, trebuie
să-și declare sponsorii, apartenența religioasă și apartenența sexuală.
Mântuiți-vă de capul vostru și lăsați-i pe ceilalți să trăiască
după propriile principii, fără să-i prostiți cu “creationismul stiintific” și fără popi și presă la
propria înmormântare, dacă asta e credința lor!
Cu dedicație pentru
Patriarhul Daniel care n-a protestat niciodata pentru urmatoarele:
Adolescentă de 17 ani, MĂCELĂRITĂ în faţa copiilor ei. “Nu mai avea un ochi, avea mai multe lovituri în zona capului, nu avea limbă şi se afla în comă, scrie Actualmm.ro.” http://www.evz.ro/adolescenta-de-17-ani-macelarita-in-fata-propriilor-copii-echipa-de-ambulanta-s-a-socat-cand-a-gasit-o-a-fost-lovita-cu-toporul-in-cap-de-nenumarate-ori-galerie-foto.html
în-ultimii-5-ani-50-000-de-minore-au-devenit-mame http://stirileprotv.ro/stiri/social/ce-nu-inteleg-profesorii-si-parintii-in-tara-in-care-copiii-cresc-copii-in-ultimii-5-ani-50-000-de-minore-au-devenit-mame.html

www.click.ro La orfelinat, după ce părinţii au făcut sex în faţa lor. Opt
fraţi cu vârste cuprinse între 2 şi 16 ani au ajuns în centre de plasament, iar
părinţii lor în puşcărie
Joi 26 Iulie 2012 -
23:07 “Cei opt fraţi din localitatea ieşeană
Costuleni au ajuns ieri în centre de plasament. Ei rămăseseră iniţial în grija
bunicii, în vârstă de 62 de ani, însă femeia nu îi putea întreţine. Nu avea
nici măcar ce să le dea să mănânce. Astfel, angajaţii de la Protecţia Copilului
i-au luat ieri pe micuţi în grija statului.”
“Dan
şi Gabriela Margină au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Răducăneni pentru ultraj contra bunelor moravuri, corupţie sexuală
şi perversiuni sexuale. Primarul comunei, Dumitru Harabagiu, susţine că părinţii
erau cunoscuţi ca fiind consumatori de băuturi alcoolice. Mai mult, există suspiciunea şi că unul din cei patru băieţi ai familiei a întreţinut
relaţii sexuale cu un alt copil din vecini.”
www.adevarul.ro Şi-a violat
fiica în timp ce soţia năştea cel de-al optulea lor copil 4 august 2012
“Petru
Loghin a fost arestat după ce şi-a violat în repetate rânduri propria fiica de
doar 13 ani. Coşmarul copilei a avut loc în perioada noiembrie 2011-august
2012, iar primul act sexual la care tatăl său a supus-o a fost în zilele
când mama ei era internată în maternitate pentru a aduce pe lume cel de-al
optulea copil al familiei.
Procurorii susţin că individul şi-a bătut cu bestialitate fiica, după care a obligat-o să se dezbrace şi să întreţină raporturi sexuale cu el.” http://www.ziare.com/articole/orgii+sexuale+iasi Minore din orfelinat, livrate proxeneților Autor: Sergiu Rusu

“A izbucnit un scandal anunţat de ani de zile,
pe căi neoficiale, din multe alte centre de plasament din ţară. Adolescentele din Casele de
Copii cad victimă reţelelor de prostituţie, iar pedagogii din sistem închid
ochii sau chiar profită financiar.”
Mai multe minore cu vârste cuprinse între 13 și
17 ani, instituționalizate la Centrul de plasament „Mihail și Gavril„ din
orașul Solca, județul Suceava, au fost traficate de o grupare de proxeneți, iar
cinci indivizi au fost arestați în această după-amiază de judecătorii
Tribunalului Suceava, la cererea procurilor DIICOT.
Deocamdată, în acest dosar au ajuns după gratii Traian Ferari (52 de ani), din satul Poieni Solca, frații Marcel Lupan (22 de ani) și Florin Lupan (19 ani), din orașul Solca, și Mădălina Dana Toma (18 ani), din municipiul Slobozia, județul Ialomița, și Fabian Toader (24 de ani), din comuna Dragalina, județul Călărași.

În mai multe orașe din țară se vehiculează de
mult timp existența acestor practici. La un centru de plasament din Iași, taxiurile
trag noaptea la poartă, iar fetele ies sub ochii portarului. Dimineață, când se
întorc, își mituiesc pedagogii.”
Citiţi mai mult: Minore din orfelinat, livrate proxeneților - Din ţară
> EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/minore-din-orfelinat-livrate-proxenetilor-1012630.html#ixzz2D8O5iXBf
EVZ.ro
"Stand de vorba asa, dintr-o data a sarit
pe mine. A incercat sa ma sarute si m-a muscat de buza. M-a rugat apoi sa nu
spun la nimeni si a zis ca daca spun ma blesteama", spune una dintre
enoriasele revoltate. http://stirile.rol.ro/preot-paroh-anchetat-de-mitropolia-moldovei-pentru-avansuri-si-agresiuni-sexuale-repetate-828938.html
Preafericit de
nefericirea altora!
“Preafericitul
Daniel a decorat cu Medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” 18 medici din
Timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere. Cei 18 medici sunt:
Cristina Valea (medic primar de familie care a covnis peste 700 de femei să
renunţe la avort), conf. dr. Dan Păscuţ (şeful Clinicii de Obstetrică
Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie), Ionel Cioată, Mariana
Luca, Dănciulescu Carmen, Oana Cristina Damaschin, Gheorghe Budău, conf. dr.
Ioan Sas, Gabriela Cristea, Marius Forga, Florica Al Jobory, Anca Hudiţeanu,
Alexandru Moscu, Zoran Popa, Olimpia Oprea, Florina Todoruţ, Olivera Iordacheşi
Ionel Spătaru.
Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/monitorizarea-presei/spovedania-unor-medici-decorati-de-patriarhul-daniel-pentru-ca-au-refuzat-sa-mai-faca-avorturi-ma-simteam-ca-un-killer-platit-sa-ucida/

Patriarhul Daniel a
decorat 18 medici care au refuzat să facă avorturi. „Mă simţeam ca un killer plătit să
ucidă”
“Am şi declarat oarecum anecdotic că şi dacă
ar trebui să fac puşcărie pentru asta nu voi mai face avorturi”, a declarat
medicul Dan Păscuţ în cadrul unui interviu postat pe YouTube de Asociaţia Pro
Vita, care militează împotriva avortului.” http://www.gandul.info/stiri/patriarhul-daniel-a-decorat-18-medici-care-au-refuzat-sa-faca-avorturi-ma-simteam-ca-un-killer-platit-sa-ucida-13745811
Într-un
interviu pentru televiziunea creştină Alfa şi Omega TV, ginecologul Ionel
Cioată povesteşte de când nu mai face avorturi: “a luat decizia după ce s-a
spovedit, iar un preot a refuzat să-l împărtăşească pentru că făcea avorturi.
„A fost picătura care a umplut paharul”, îşi aminteşte medicul. „Am avut
foarte multe cazuri de pacienţi indecişi, cupluri necăsătorite, fete tinere.
Mi-am luat timp şi am discutat cu ei. Le-am arătat embrionul, fătul, inimioara
pentru a-i determina să îşi schimbe decizia.” http://www.gandul.info/stiri/patriarhul-daniel-a-decorat-18-medici-care-au-refuzat-sa-faca-avorturi-ma-simteam-ca-un-killer-platit-sa-ucida-13745811
marți, 9 septembrie 2014
supervenus http://www.romanialibera.ro/aldine/nihil-sine-video/video--supervenus--femeia-ideala-a-secolului-xxi-349194
vineri,
19 decembrie 2014
marți, 22 iulie 2014
Recent, Traian
Băsescu a declarat în fața enoriașelor PMP, partidul-port al cărui guru este, că s-a adresat
Ioanei P., nu ca un professor, cum s-a spus, ci ca un …tată.
Acum, ne-am lămurit!
Patriarhatul bagă toate femeile într-o oală deci, să nu mai zică nimeni că doar
unele sunt proaste!
Sincer, să-l oprească
cineva, fiindcă, de la o vreme, tot încearcă s-o dreagă cu femeile și spune prostie, după
prostie, după prostie…!
Apoi, după “mama
Europa”(pro-tv) și “tata Băsescu”, o să ne trezim că fiica noastră e EBA și amanta noastră e
Elena Udrea!
““Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din
România trebuie să şi-o asume. Scuzaţi-mă că o spun atât de direct"
Ca să vezi, președintele se pricepe
la femei cât se pricep puciștii de-astă vară la exercițiul democratic și Parlamentul României la separația puterilor în stat!
Scuzaţi-mă că o spun atât de direct!” http://freefrompress.blogspot.ro/2013/07/presedintele-traian-basescu-la.html
marți, 15 iulie 2014
Presa, în totalitatea ei, cu drepturile ei de autor subvenționate de la buget și scutirile de taxe chiar și pe timp de criză, s-a desconspirat în aceste zile încă o dată. Nu-i nimic, acest organ de represiune îi dă ‘nainte, cu tupeu!
Reluarea de
nenumărate ori a câtorva pasaje din filmul de la Cotroceni scoate în evidență, ostentativ, un
singur lucru, de fapt:: Doamna Harvard e zero!
Nu există, adică, asa
ceva, femeie cu calificare superioară! S-a dus ea la școli înalte dar s-a
întors d-acolo doar c-o hârtie. N-are nimic în cap!
Doar un economist,
ieri, la Realitatea, a întrebat de vre-o două ori de ce n-o fi spus D-na
Petrescu cifrele pe care le avea pregătite, pentru că le avea, cifre care
acopereau o parte din banii dispăruți după micșorarea CAS-ului. Nimeni din platoul euphoric nu l-a luat în
seamă!
Din înregistrări,
însă, se vede cum Ioana Petrescu se uită la Ponta de câte ori când Traian Băsescu îi
cere, în maniera caracteristică, să acopere “gaura”- din buget, desigur - și cu cifre, cum
altcumva. Ministra finanțelor se uită de fiecare dată la Ponta care îi face semn să
nu dea datele pe care le are pe foile din față și o aprobă când acoperă “gaura” de informație cu cuvinte goale:
vom face toate calculele, se vor crea locuri de muncă etc.
De asemenea, Băsescu îl scapă pe Ponta de MTOu’ de care copilul prost crescut, prost educat și prost prim-ministru n-auzise-n viața lui dar o insultă pe Ioana Petrescu: Unde ziceați c-ați terminat? La Harvard? Roubini a făcut Harvard-ul, credeam că veniți cu idei în genul lui?
Rezultatul: ieri, un
communicator PSD-ist a sugerat că ministra Ioana Petrescu va fi concediată iar
un journalist a făcut legătura între Ioana Petrescu și Elena Petrescu
(Elena Ceaușescu),
ca să se lege toate, nu de alta!
În continuare,
înregistrarea în care Ponta îi povestește lui Tăriceanu și unui alt fraier varianta din capul lui a întâlnirii de la
Cotroceni este ignorată de toată presa. Cei doi măreți (vax!) bărbați politici trebuie
păstrați
la același
nivel de rating pentru ca nimeni altcineva să nu pătrundă în panarama
pseudo-democratică, la sânge controlată de bestia politico-mediatică!
Evident, în felul
ăsta s-a demonstrat că femeia e doar de trei feluri: Fă-i, Doino!- aici intră toate femeile care stau în umbra
bărbatului când îi e umbra mică, Așează-te
pe masă, să-ți arăt!- Elena
Udrea și
toate maimuțele
care se chinuie să placă bărbaților ajunși la vârsta la care burta le e din ce în ce mai lăsată și cămașa mai călcată și Cum Dumnezeu femeia romă poate să
nască…8-9 copii și femeia româncă nu poate!-unde intră, la grămadă, toată tagma muierească rămasă
nefolosită.
Femeia Harvard nu
există!
vineri, 6 iunie 2014
Bătălia se dă pe COPII!
Reclamele care-i fac dependenți și bolnavi, emisiuni tâmpite de “talent”, copii cerșind la televizor, copii la moaște, bătălia pe adopții-60 000 de copii sunt instituționalizați dar nimeni nu-i vrea; 77% din sporul negativ al populației se datorează emigrării, metodele moderne de predare la școală care tratează copilul ca pe un retardat (scrierea pe mâna copilului trebuie să dispară!), politicieni care-și fac poze cu ei, nebunii care vor să-i “educe”… în ideea că sexul nu e predeterminat la naștere, Biserica ce-i așează în genunchi - fetele în spatele băieților.
Biserica se află clar în afara Constituției dar, atâta timp cât politica îi pupă poala, mergem înainte spre Apocalipsă în sensul că toate astea se vor termina odată!
Până la
urmă, ai cui sunt copiii?
REMEMBER PDL: AVORTONUL PDL-INCHIZITIA DE STAT
Avortul este
dreptul femeii de a nu face copii şi este la fel de legitim ca dreptul femeii
de a procrea. Dacă n-ar avea dreptul de-a alege, ea ar fi, ca în comuna
primitivă, doar un mijloc de perpetuare a speciei.
Indiferent
unde şi când a fost interzis avortul de-a lungul timpului, doar femeile sărace
ajungeau să-şi umple bătătura de copii, celelalte, inclusiv nevestele de
preoţi, “se descurcau”. De exemplu, înainte-vreme, cele care-şi permiteau, după
ce făceau 1-2 copii şi hotărau că nu mai vor, îi dădeau bani doctorului să le
scoată uterul. Era o măsură dură care spune tot despre cat de hotărată este o
femeie cand vine vorba de afirmarea acestui drept.
In zilele noastre, când posibilitățile
și informația
sunt destul de accesibile, este o greşeală foarte gravă a nu se folosi o formă
de contracepţie pentru că, într-adevăr, avortul este o trauma şi un pericol enorm pentru sănătate. Totuși,
chiar dacă mijloacele de a evita graviditatea sunt suficiente, femeile fără
educaţie şi tinerele şi tinerii care nu-şi dau seama că “o dată” e d-ajuns
pentru o boală cu transmitere sexuală sau o sarcină nedorită, îsi riscă viaţa neprotejandu-se.
Intr-un articol din GANDUL, Sulfina Barbu explică ( dacă se
poate spune aşa), în felul haotic al PDL-ului, cum legea anti-avort este de
două ori bună: o dată că e spre binele femeilor care vor fi informate referitor
la riscuri şi a doua oară pentru că va creşte natalitatea. In treacăt,
Inchizitoarea a mai precizat că “"Întreruperile de sarcină reprezintă un
factor agravant şi probabil este una din cauzele pentru care în România
incidenţa deceselor de cancer de col uterin şi de cancer mamar este atât de
mare.”
Sau, probabil, că nu! Sulfina sau alţi PDL-işti susţinători ai proiectului de lege, Spanu, de exemplu, ar putea face cancer fără să avorteze. Până atunci, actul normativ prevede ca “pacientele” să meargă la un psiholog şi să fie informate în legătură cu “crima” pe care sunt înclinate s-o comită: li se va explica în imagini în ce constă procedura medicală şi faptul că fetusul este “o fiinţă umană în sensul deplin al cuvantului” chiar din momentul concepţiei, “a cărei viaţă va înceta în urma procedurii medicale". Adică i se aplică, inchiziţia prin persecuţie psihică, pentru că pedeapsa fizică a devenit ilegală.
Sau, poate n-am înţeles noi bine! “Nimeni nu este pentru întrezicerea avorturilor. Nici vorbă.”- zice politiciana în GANDUL. “Cred că nu s-a înţeles!”, a zis Sulfina Barbu şi aseară la Pro-tv. Da, ia să vedem: “Am decis să iniţiem un astfel de act normativ în primul rând gândindu-ne la criza demografică şi la impactul pe care acest act medical îl are asupra sănătăţii femeii". In primul rând, care dintre ele? Criza demografică pe care Pdl-ul vrea s-o resolve prin ceauşistul “ţării, cat mai mulţi copii!” sau impactul medical care va fi tortura psihică aplicată de Marele Inchizitor numit generic “consilier”, care îi va da femeii ecografia şi va “cerceta care sunt cauzele care au determinat-o pe aceasta să apeleze la un avort.”
Cum spuneam, dintotdeauna creşterea demografică a fost impusă celor săraci care să nască mulţi copii ca să aibă cine duce ţucalul clasei conducătoare. Altfel, Sulfina Barbu ar fi făcut mai mult de unul sau poate că și “Doamnei” loteria genetica îi dă emoții.
La fel şi Raluca Turcan, alta pe care n-ai vrea s-o întâlneşti pe întuneric având în vedere că ziua îşi pune atâta fond de ten porţelanat de zici că-i statuie. Aceasta zicea că, dacă prin legea asta sunt convinse 10 femei să renunţe, se numeşte c-a crescut natalitatea. Păi, de ce-ai făcut decat unul, faţă îmbălsămată, pentru că o femeie poate face în medie 13 copii? Dacă-i fătai tu pe toţi se rezolva. Sigur, dacă politica de 22 de ani nu alunga în străinătate vreo 4 mil. de romani, era şi mai bine. Deşi, s-ar putea ca, pentru popularii creştini europeni, 4 mil. de argaţi să nu fie de ajuns.
Poate unii au uitat dar astfel de politicieni creştini au mai venit, după Revoluție, din Germania ca să susţină PNŢ-ul iar efectul a fost că le-a topit din procente. Asta ca să înţeleagă toată lumea de ce a fost votat Iliescu: pentru că atunci cand predica C. Coposu şi alţi dreapta-credincioşi despre Dumnezeu noi prindeam mesajul subliminal de… supuși Bisericii. După 22 de ani, tot ce se poate spune despre Biserică e că nimic nu ne surprinde. Această umbră habotnică şi hrăpăreaţă care se vrea interfața cu Dumnezeu este exact așa cum a fost ironizată în cărți Binenţeles, n-a pierdut, nici acum, ocazia să iasă în faţă ca să ameninţe cu “tribunalul supranatural”, îngroparea femeii la zidul Bisericii fiind baza creştinismului.
O altă mandră-n toate cele şi susţinătoare a demersului anti-avort este Elena Udrea, prima doamnă a ţării, care a evoluat spiritual în caţiva ani cat alţii în mai multe vieţi. De la femeia uşoară care-şi făcea poze cu pistolu-ntre picioare la femeia adipoasă care a ieşit dintr-o biserică purtand o icoană uriaşă, care să-i acopere goliciunea. Ea n-a fătat deloc, probabil pentru că n-a lăsat-o cariera.
La ultimele alegeri prezidenţiale, Presedintele Traian Băsescu avea în plan îmbunătăţirea condiţiei femeiii din mediul rural. Nu doar că nu s-a întamplat dar demersul ipocrit a 51 de parlamentari menit să le încarce conştiinţa femeilor, le îngroapă şi mai mult. Nu s-a pus în aplicare nici ideea de a nu mai da ajutor social cucoanelor îmblănite ci banii să se ducă la biata femeie care-şi creşte copiii făcând mături de nuiele. Nici banii LOTO-ului nu se duc spre copiii bolnavi care au nevoie de ei şi pe care îi vedem, în continuare, cerând ajutor la televizor.
Toţi cei 51 trebuie să dispară din politică, dacă să fie “eliminaţi” nu se poate.

Altfel, se poate spune că, în sfarşit, capitalismul şi-a atins scopul şi-n ţara
noastră. Politica s-a împărţit în cele două variante extrem de proaste pe care
le-a vrut “lumea civilizată” iar ţara a dat şi ea ce-a avut mai prost:
stângismul birocratic format din tâmpi şi dreapta creştină care e atât de
proastă să creadă că are dreptul să ne judece pentru erezie şi să ne ceară să-i
închinăm copii.
Politicianismul românesc e hoț, iresponsabil și-al dracu’ iar când o să se sufoce în propria prostie sperăm să-i fim prin preajmă să-l vedem cum își dă duhul și să ne bucurăm că trece la cele veșnice!
Sulfina Barbu, Marius Dugulescu, Sever Voinescu,Raluca Turcan, Elena Udrea, Boureanu

Proiectul legii anti-avort - un
atentat împotriva femeilor şi al familiilor
9 Aprilie 2012 RL
“Asociaţia
Secular-Umanistă din România (ASUR) îşi declară surprinderea şi îngrijorarea cu
privire la recentul proiect de lege anti-avort, promovat de deputaţii PD-L
Marius Dugulescu şi Sulfina Barbu.”
“Cei doi
iniţiatori doresc ca prin prin bariere administrative să îngreuneze cât mai
mult avorturile, urmând ca într-o etapă ulterioară acestea să fie interzise
total. De altfel, acest lucru este recunoscut chiar de dl. Dugulescu; în urmă
cu doi ani, într-o conferinţă de presă, domnia sa declarând:"Acesta (consilierea
- n.r.) este un prim pas pe care trebuie să-l facem în România. Nu putem
discuta deocamdată [s.n.] de interzicerea avorturilor, ci putem să ne gândim că
un prim pas ar fi acesta [s.n.]." DUGULESCU
Marţi, 05
Iunie 2012-Atenţie, dispar mai mulţi copii-“Anual, peste 3.000 de copii
pleacă de acasă, iar circa 300 dintre ei nu se mai întorc. Bucureştiul şi
Constanţa sunt în topul judeţelor cu cei mai mulţi micuţi dispăruţi.”
Atenţie, dispar mai mulţi copii! - Social >
EVZ.rohttp://www.evz.ro/detalii/stiri/atentie-dispar-mai-multi-copii-984894.html#ixzz1wvXy7cUS
www.gandul.info GAFA unui
congresman american: "Victimele unui viol veritabil nu rămân
însărcinate"
de Iuliana
Enache Postat la: 21.08.2012
Gafa unui congresmen republican american, care a declarat că
o femeie victimă a unui "viol veritabil" nu poate rămâne însărcinată,
a generat, luni, sarcasm şi furie, ilustrând obsesia antiavort a unei părţi a
conservatorilor americani, relatează AFP.
"În fiecare an în Statele Unite, între 10.000 şi 15.000 de avorturi se fac în urma unei sarcini generate de un viol sau un incest şi un număr necunoscut de sarcini sunt duse la termen", adaugă ACOG, precizând că a sugera că o femeie violată îşi controlează fertilitatea "contravine adevărurilor bilogice de bază".
Site-urile de Internet ale susţinătorilor avortului afirmă contrariul, amintind declaraţii mai vechi ale republicanilor. Astfel, congresmenul Henry Aldridge aprecia în 1995 că "fluidele nu curg" când femeile sunt "într-adevăr violate", iar colegul său Stephen Freind credea că ştie în 1988 că o femeie violată produce "unele secreţii" care împiedică sarcina, aminteşte buzzfeed.com.
"Romania-Juna-Raport-IDENTITATE-NATIONALA" liga studentilor din strainatate LSRS
22nov.2012-vaccinarea anti-TBC, cu vaccinuri din Danemarca, a fost sistată după ce 10 noi-născuți au fost internați fiindcă s-au îmbolnăvit chiar de TBC. De-a lungul timpului au mai fost demnalate cazuri, de îmbolnăvire chiar de boala vaccinului.
In România, mortalitatea infantilă este dublă față de media europeană-1900 de copii, sub un an, mor annual.
Victima şi călăul faţă-n faţă http://adevarul.ro/news/eveniment/violator-victima-fata-fata-mediator-1-februarie-2013-medierea-partilor-obligatorie-judecata-1_510a0d8c4b62ed5875bd888f/index.html
„Foreign Policy“: Suprapopularea naşte terorişti http://adevarul.ro/international/in-lume/foreign-policy-suprapopularea-naste-teroristi-1_510a442e4b62ed5875be9984/index.html

2014-deputata PNL
http://adevarul.ro/news/politica/de-a-v-ati-ascunseala-drepturile-femeilor-fata-fata-deputata-floricachereches-1_52f35377c7b855ff561e3ca0/index.html
"Din păcate, avortul este măsura cea mai folosită în România împotriva unei sarcini nedorite, în condiţiile în care există măsuri contraceptive mult mai sănătoase şi mult mai ieftine. De exemplu: o întrerupere de sarcină costă 200 de lei, în timp ce un sterilet 18 lei. ne-a spus aceasta. Sulfina Barbu Gandul Deputatul PD-L a mai precizat că acest act normativ va ajuta şi la informarea femeilor din mediul rural despre cum pot preveni o sarcină nedorită şi despre riscurile la care acestea se expun atunci când decid să facă avort. Dar, cred că înfiinţarea cabinetelor de consiliere pe întreg teritoriul ţării poate să ajute la conştientizarea riscurilor la care femeile se expun atunci când iau o astfel de decizie", ne-a mai spus deputatul PD-L.” Un alt punct al şedinţei de consiliere mai presupune ca pacientelor să li se explice cu ajutorul unor fotografii sau imagini video procedura medicală de avort. Ele vor primi informaţii despre dezvoltarea embrionului din momentul conceperii copilului şi până la naştere, cu ajutorul unui scurt material video şi "li se va sublinia faptul că încă din momentul conceperii embrionul este o fiinţă umană în sensul deplin al cuvântului, , mai arată actul normativ. De asemenea, femeia va mai primi rezultatele ecografiei sub formă de fotografie sau imagini video, iar consilierii vor Înainte de a lua decizia de a întrerupe sarcina, psihologii îi vor mai oferi femeii şi alternative la avort, precum posibilitatea de încredinţare a copilului spre adopţie, darea micuţului în asistenţă maternală sau în plasament, creşe cu program săptămânal.
Dincolo de cei 51 de deputaţi şi senatori care
susţin această lege, actul normativ este sprijinit şi de zece organizaţii
nonguvernamentale, printre care se numără şi Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe
Pro-vita din România, Fundaţia Pro Vita Medica din Timişoara, Asociaţa Creştină
Arsenie Boca, Centrul Noua Speranţă din Deva şi Alianţa Familiilor din
România."http://adevarul.ro/news/politica/de-a-v-ati-ascunseala-drepturile-femeilor-fata-fata-deputata-floricachereches-1_52f35377c7b855ff561e3ca0/index.html
"Din păcate, avortul este măsura cea mai folosită în România împotriva unei sarcini nedorite, în condiţiile în care există măsuri contraceptive mult mai sănătoase şi mult mai ieftine. De exemplu: o întrerupere de sarcină costă 200 de lei, în timp ce un sterilet 18 lei. ne-a spus aceasta. Sulfina Barbu Gandul Deputatul PD-L a mai precizat că acest act normativ va ajuta şi la informarea femeilor din mediul rural despre cum pot preveni o sarcină nedorită şi despre riscurile la care acestea se expun atunci când decid să facă avort. Dar, cred că înfiinţarea cabinetelor de consiliere pe întreg teritoriul ţării poate să ajute la conştientizarea riscurilor la care femeile se expun atunci când iau o astfel de decizie", ne-a mai spus deputatul PD-L.” Un alt punct al şedinţei de consiliere mai presupune ca pacientelor să li se explice cu ajutorul unor fotografii sau imagini video procedura medicală de avort. Ele vor primi informaţii despre dezvoltarea embrionului din momentul conceperii copilului şi până la naştere, cu ajutorul unui scurt material video şi "li se va sublinia faptul că încă din momentul conceperii embrionul este o fiinţă umană în sensul deplin al cuvântului, , mai arată actul normativ. De asemenea, femeia va mai primi rezultatele ecografiei sub formă de fotografie sau imagini video, iar consilierii vor Înainte de a lua decizia de a întrerupe sarcina, psihologii îi vor mai oferi femeii şi alternative la avort, precum posibilitatea de încredinţare a copilului spre adopţie, darea micuţului în asistenţă maternală sau în plasament, creşe cu program săptămânal.
Show-ul dizgrațios, din toate punctele de vedere, numit Eurovision, a lăsat toată planeta chiorâtă de o iluzie optică: femeia cu barbă!
In realitate, înfășurat ca o mumie într-o rochie cu sclipici, câștigătorul farsei numite Eurovision este bărbatul cu
numele de scenă Cârnat (austriac). Patriarhatul, de toate orientările sexuale,
a lovit în felul acesta încă o dată în ispita originară care l-a alungat pe
bărbat din rai.
Asta pentru că, așa după cum toată lumea știe, la început, Dumnezeu a făcut bărbații după chipul și asemănarea lui. Abia
mai târziu, după ce masculii, în urma relațiilor
sexuale, au început să moară pe capete de SIDA, Creatorul a clonat femeia din
coasta lor. Cu un alt chip și o altă asemănare,
complementare, decât omul. Că d-aia se și
spune: un om și-o femeie!
Evident, bărbații au violat-o, fără să aibă vre-o vină, fiindcă au
fost ispitiți, și au împuiat-o. De aici
încolo, bărbatul a devenit Insămânțător
iar femeia Născătoare. Așa a apărut omul făcut
din păcat.
Nu știm câte generații
de maimuțe mai târziu, undeva după istoria antică, Dumnezeu
le-a dat muritorilor Creștinismul cu “iubirea
aproapelui” și învățăturile lui despre cum
trebuie să fie femeia. Exemplu: “1. Este cumpatata, curata, gospodina, buna, plecata sotului sau (supusa), ca
sa nu fie defaimat cuvantul lui Dumnezeu. (Tit 2, 5)”[1]
Dintr-una-ntr-alta și trecând ca și când n-ar fi fost peste milioanele de morți în urma cruciadelor și Inchiziției ajungem prin secolul
XIX când femeile au început să-și ceară drepturile ca și când ar fi și
ele tot oameni. Cu chiu, cu vai, dar și
cu ajutorul bărbaților care nu credeau în ipocrizia
religioasă, au reușit să iasă de “sub
influența și protecția soțului, stăpânul ei”.
De la 9 copii in sus, zice el! |
Dar doctrina creștină, reprezentată în alegeri de politica de dreapta, nu s-a lăsat cu una, cu două și, acum câteva zeci de ani, i-a tras un picior în gură
emancipării femeii: vrei să fii puternică, fii puternică prin sexualitatea ta!
Așa s-a marketizat Madonna!
După care feminismul a
fost înghesuit de tot felul de minorități
care se simțeau discriminate și
s-a dus dracu’ emanciparea. Acum, minoritățile
sexuale au preluat conducerea și se “luptă” pentru acceptarea
“familiei” homosexuale în același timp cu a familiei
monoparentale (incredibil dar, occidentul “civilizat” nu recunoaște familia monoparentală!).
Intre timp, americanii au
implementat definitiv, via Hollywood, legenda conform căreia eliberarea femeii
de sub bărbat se datorează, în întregime, unei lesbiene.
Şi, uite-așa, am ajuns în pragul europarlamentarelor când tot
românul trebuie să aleagă între Băsescu și
Ponta, cele două “doctrine” menite să ascundă grozăviile ideologice care zac
dincolo de fațada pe care scrie socialist, popular, liberal,
ecologist etc.
De fapt, “răul cel mai
mic” este o păcăleala ordinară prin care partidele se succed la putere și își fac mendrele cu cei
70-80% care nu sunt de accord nici cu doctrina religioasă și controlul statului asupra înmulțirii familiei, nici cu așa zisele “familii homosexuale”. Oricum ar fi, tot de la “iubire” ni se
trage!
Așa că, cine mai votează, să-și asume răspunderea pentru ce va să se-ntâmple!
[1] 1. Este cumpatata, curata, gospodina, buna, plecata sotului sau (supusa), ca
sa nu fie defaimat cuvantul lui Dumnezeu. (Tit 2, 5)
2. Isi iubeste sotul (Tit 2, 4) 3. Este de incredere (Pilde 31, 11) 4. Il incurajeaza si il sprijina (Pilde 14, 1) 5. Este iubita lui (I Cor 7, 2-5) 6. Il ajuta la cizelare (Pilde 27, 17) 7. Este alaturi de el si nu impotriva lui in provocarile vietii (Ecclesiastul 4, 12) 8. Isi respecta sotul (Efeseni 5, 33) 9. Ii poarta sarcinile (Galateni 6, 2) 10. Se preocupa mai ales de propriile pacate si nu de ale sotului (Matei 7, 5) 11. Este recunoscatoare, nu cartitoare (Filipeni 2, 14) 12. Isi iarta sotul (Matei 18, 22)” http://www.sanatatesiviata.ro/familie-si-educatie/109-familie/638-12-atitudini-sfintitoare-pentru-o-sotie-femeia-crestina |