“Interviul care rezolvă condiția umană și salvează lumea” - interviu cu un biology Australian care susține “sfîrșitul
condiției umane” și întoarcerea la condiția maimuței
Partea I-a
Despre maimuțele bonobo
“Salut,
tuturor celor care ne ascultați! Numele meu este Craig Conway. Fost actor de
profesie, recent, am fost cooptat să fac radio, unde am ocazia să vorbesc cu
oameni din toată lumea. Ei bine, astăzi, am un invitat pe calea undelor, foarte
special, din Australia.
Agitația și
trauma acestei perioade pandemice n-au făcut decît să amplifice nevoia
stringentă, în lume, pentru o soluție profundă, de durată, la tot haosul și
suferința din viața oamenilor. Iar această soluție adîncă, rezilientă, este, de
fapt, ceea ce o să ne împărtășească acest biolog pe care urmează să-l
intervievez. Va face asta, explicîndu-ne și rezolvînd cauza fundamentală a
toată suferința existentă în lume, care este, de bine - de rău, așa-numita
condiție umană. Deci, nu-mi pasă ce faci cum, trebuie să te oprești și să
urmărești acest interviu. De fapt, nu-mi pasă ce vei face pentru tot restul
vieții, dacă poți, trebuie să asculți asta.
Interviul va
avea patru părți, fiecare avînd 15 minute, ceea ce nu e mult dacă stai să te
gîndești că o să ți se explice… întreaga condiție umană.
Acum, este
un mare privilegiu pentru mine, să vă fac cunoștință cu biologul australian
Jeremy Griffith. Este autorul unei cărți intitulate: Freedom: The End of The
Human Condition, aceasta e cartea, pe care o port cu mine de multă vreme și o
iau cu mine peste tot, iar acum există milioane de oameni pe tot globul, care
citesc, studiază, cercetează, prin intermediul acestei cărți, ceea ce ne-a
oferit Jeremy.
Deci, sunt
aici să spun tuturor că această carte, nu doar că m-a dat gata pe mine, dar l-a
impresionat și pe Prof. Harry Prosen, care e fostul președinte al Asociației
psihiatrilor canadieni – și, de asemenea, unul dintre cei mai de seamă
psihiatri din lume – iar acesta spune, citez: “N-am nici o îndoială că
explicarea, din punct de vedere biologic, a condiției umane, este Sfîntul Graal
al înțelegerii profunde, pe care l-am căutat pentru reabilitarea psihologică a
rasei umane. Aceasta e cartea pe care am așteptat-o, este cartea care salvează
lumea.” Am încheiat citatul.
Acum, cred
că oricine ascultă e de acord că “reabilitarea psihologică a speciei umane”
este ceea ce are nevoie această lume! Deci, legați-vă de fotoliu, asta va fi
cea mai interesantă și incitantă conversație pe care ați auzit-o vreodată.
Jeremy, mulțumesc pentru c-ai acceptat să vorbești cu noi.
-Spune-ne,
cum reușește lucrarea ta să aducă ”reabilitarea psihologică a speciei umane”,
sfîrșitul întregii lupte și suferințe și, cum spunea și profesorul Prosen, cum
“va salva lumea”?
-Mulțumesc
foarte mult că m-ai invitat în emisiunea ta, Craig. A găsi înțelesul condiției
umane, zbuciumate din punct de vedere psihologic, este scopul căruia s-a
dedicat și la care a contribuit cu tot efortul, fiecare om care a existat
vreodată. Cum spune și profesorul Prosen, a găsi înțelesul condiției umane a fost
“Sf. Graal” al gîndurilor și căutărilor conștiente ale întregii umanități, de
cînd există.
Categoric,
noi, oamenii, am trăit, cu speranța, credința și încrederea că, într-o zi,
undeva, într-un loc, prin eforturile conjugate ale tuturor – dar, mai ales ale
oamenilor de știință – vom găsi, într-un final, înțelesul absolut despre noi,
înțeles care ne va da speranță, ne va vindeca și ne va mîntui.
Știu că pare
exagerat să pretinzi că acest țel suprem a fost, în fine, atins, dar așa e. De
fapt, condiția umană este un subiect atît de dificil cu care ne confruntăm și
căruia trebuie să-i facem față încît, n-aș fi putut vorbi despre asta atît de
deschis și liber, dacă nu i-aș fi găsit rezolvarea.
-OK, atunci,
Jeremy, rezolvă pentru noi, condiția umană, suntem ochi și urechi!
-Mai întîi,
sunt biolog, iar asta e important, pentru că – și cred că toată lumea e de
acord, avem nevoie de o explicație non-abstractă, non-mistică, absolut
rațională despre noi, oamenii, deci, o explicație biologică, științifică și
coerentă.
Deci, cum
putem explica și înțelege condiția umană, să înțelegem de ce noi oamenii suntem
așa cum suntem, atît de brutal de competitivi, egoiști și agresivi încît viața
a devenit de nesuportat. De fapt, cum putem găsi un sens comportamentului
nostru divizant, a cărei cauză fundamentală este atît de complet explicată și
înțeleasă încît – așa cum Prof. Prosen a spus - întreaga specie umană să fie
reabilitată psihologic și viața fiecăruia transformată?
-Da, asta
vrem; condiția umană să fie, în sfîrșit, explicată, reparată și vindecată
pentru totdeauna!
-Exact,
Craig. Să-ncepem cu-nceputul. Știu că cei care ne ascultă trăiesc cu credința –
ei bine, asta am fost învățați la școală și ni s-a spus în orice documentar –
că acest comportamnet agresiv, egoist și competitiv al speciei umane, se
datorează instinctului primar care ne-mpinge să ne reproducem, instinct pe
care-l au și celelalte animale.
Sigur,
gînditorii de stînga spun că posedăm unele instincte cooperante (collective),
lipsite de egoism, dar tot ei susțin că avem și o latură egoistă, competitiv
-animalică, pe care Karl Marx a limitat-o la nevoile de bază, cum ar fi sexul,
hrana, adăpostul și îmbrăcămintea. Adică, pe subiectul ăsta, discuția e
saturată de acest concept, iar comentariile sunt de genul: “Toți suntem
programați de propriile gene să încercăm să-i dominăm pe ceilalți și să ieșim
cîștigători în lupta vieții; și “Preocuparea noastră pentru cuceriri de natură
sexuală se datorează instinctului primar de a ne transmite genele mai departe;
iar “Bărbații se poartă abominabil fiindcă le este inundat corpul cu
testosteronul care promovează această nevoie; apoi, “Vrem o casă mare fiindcă
suntem teritoriali, din naștere, iar lupta și războiul nu sunt altceva decît
firea noastră combativă, de animale, și adînc înrădăcinată, care astfel își
găsește un mijloc de exprimare”.
-Da, exact.
Exact ăsta am înțeles că este motivul ce stă la baza agresivității și
competitivității naturii umane – faptul că avem un instinct brutal de
competiție, de supraviețuire a celui mai puternic, pe care am încercat
întotdeauna să ni-l înfrînăm, civilizăm sau să-l ținem sub control cît putem de
bine; adică, asta am învățat la școală.
-Da, asta am
fost învățați dar, ia, să ne gîndim – ce-o să spun acum e foarte important,
deci, sper că toată lumea ascultă cu atenție.
Categoric,
ideea că avem instinctul sălbatic competitiv, agresiv și de reproducere nu
poate fi adevăratul motiv al comportamentului agresiv și competitiv al speciei
noastre pentru că, pînă la urmă, cuvintele folosite să descrie comportamentul
uman – egocentric, arrogant, impulsiv, depresat, iluzionat, pessimist,
optimist, artificial, plin de ură, cinic, rău, sadic, immoral, genial, vinovat,
meschin, psihotic, nevrotic, alienat - toate sunt recunoscute ca fiind
implicarea minții speciei noastre, în mod conștient. Acestea demonstrează că
există o dimensiune psihologică a comportamentului nostru; demonstrează că noi
nu suferim de condiția animalică motivată genetic de opportunism, ci de
CONDITIA UMANA, bazată pe mintea conștientă, afectată din punct de vedere
psihologic. Mai mult, noi, oamenii avem instincte de cooperare, lipsă de egoism
și instincte iubitoare de morală, pe care le exprimăm prin ceea ce numim
conștiința noastră – ceea ce este complet opusul instinctelor agresive, egoiste
și competitive. Cum spunea Charles Darwin “Simțul moral… ne permite să facem
distincția cea mai bună și cea mai înaltă, între om și animalele inferioare.”
Desigur, ca să posezi aceste instincte morale, cooperante, lipsite de egoism,
maimuțele din care ne tragem trebuie să fi trăit într-un mediu iubitor,
cooperant și lipsit de egoism, altfel cum am fi putut noi să le dobîndim?
Maimuțele
acelea nu puteau fi niște sălbăticiuni brutale, competitive, agresive, care se
băteau cu bîtele, după cum am fost învățați, ci, mai degrabă, trebuie să fi
trăit într-un fel de Grădina Raiului, într-un mediu blînd, altruist, innocent –
care, cum mi-ar plăcea să-ți explic mai tîrziu, în acest interviu, Craig, este
o stare de fapt în care specia de maimuțe bonobo chiar trăiește și acum, și în
care, recent, descoperirile antropologice au găsit dovezi că și noi am trăit
odată. De exemplu, antropologi precum C. Owen Lovejoy au raportat că
“cooperarea mutuală care definește specia noastră poate fi văzută cum se
extinde mult înainte de Pliocene [care înseamnă acum mai bine de 5,3 mil. ani].
Deci, să spunem despre comportamentul competitiv și agresiv că vine din
instinctul competitiv și agresiv, pur și simplu nu e adevărat – e doar o scuză
convenabilă pe care am folosit-o cît am așteptat o explicație reală a
conștientizării și tratării psihozei condiției umane, agresive și competitive,
din prezent.
-Wow, dar
asta e o afirmație destul de curajoasă, Jeremy, ai marcat un punct destul de
important aici. Vrei să spui că comportamentul nostru agresiv-competitiv nu se
datorează instinctului primar de a ne transmite genele, așa cum se-ntîmplă la
alte animale, ci este indus de o condiție dereglată psihologic de mintea
conștientă, da?
-Da,
comportamentul nostrum egocentric, arrogant, rău, răzbunător, și chiar sadic nu
are nimic de-a face cu dorința de reproducere a propriilor gene. A fost absurd
să susținem așa ceva. De fapt, e chiar o veste bună că o condiție psihologică
dereglată bazată pe mintea conștientă stă la baza comportamentul nostru, pentru
că psihozele pot fi vindecate cînd le înțelegem. Dacă comportamentul
competitiv/agresiv ar fi cauzat de noi, datorită propriilor instincte sălbatice,
atunci am fi blocați în acest comportament înnăscut, permanent. Ar însemna că
n-am putea decît să sperăm că, vreodată, vom putea restrînge și controla aceste
presupuse instincte brutale.”
Partea a -II-a
Despre bărzoiul Adam
“Dar, de
vreme ce comportamentul nostru divizant e cauzat de o psihoză, acest
comportament divizant poate fi vindecat odată ce-l înțelegem. Deci, asta e o
veste foarte bună. De fapt, e o veste incredibil de optimistă, pentru că, odată
cu înțelegerea fenomenului, putem pune punct, în sfîrșit, acestei tulburări
psihologice a condiției umane. Avem nevoie să ne înțelegem pe noi înșine, ca să
vindecăm suferința din creierele noastre și să devenim sănătoși la minte și la
trup, din nou. Cum am mai spus, explicația cu “instinctele primare” a fost doar
o scuză la îndemînă, cîtă vreme am căutat adevărata explicație a
comportamentului nostru divizant, care să ducă la abordarea și rezolvarea
psihozei și pe care îmi face plăcere s-o prezint acum.
-OK, deci,
ce spui tu, aici, Jeremy, e că nu ne mai trebuie acea scuză convenabilă care
spune că avem instincte animalice (sălbatice), pentru că avem adevărata explicație a tulburării
psihologice (cauzate de mintea conștientă) a condiției umane!
-Da, și
această cheie, de importanță capitală, care ne edifică în privința abordării și
vindecării psihozei, este, de fapt, foarte evidentă. Să ne gîndim: dacă un
animal ar deveni pe deplin conștient, așa cum noi oamenii am devenit, atunci,
deciziile pe care le-ar lua acel animal - bazîndu-se pe mintea conștientă, în
mod sigur, ar intra în conflict cu concepțiile instinctive pre-existente față
de lume, nu? Automat, ar izbucni un război între mintea conștientă,
nou-apărută, care operează în baza înțelegerii cauză-efect și instincte – care
nu se bazează pe rațiune, dar care au controlat și dictat întotdeauna
comportamentul acelui animal.
-Da, are
logică ce spui, Jeremy, totuși ce se-ntîmplă atunci cînd acest animal devine
conștient și toată viața lui se transformă într-o dezordine chinuitoare din
punct de vedere psihologic.
-Ei bine, ca
să vezi ce se-ntîmplă, cel mai simplu e să-ți imaginezi un animal într-o
situație jenantă, animal care toată viața a fost controlat de instinct și care,
brusc, dezvoltă o minte conștientă - pentru că, dacă facem asta, ne vom da
seama foarte repede cum acel animal dezvoltă o condiție agresivă și
competitivă, disturbantă din punct de vedere psihologic și de care noi oamenii
suferim.
-Da…
(aprobînd din cap)
-Deci, să ne
imaginăm un bărzoi: să-i zicem Adam. În fiecare vară, Adam, din instinct,
migrează spre nord împreună cu celelalte berze, de-a lungul coastei Africii,
spre Europa, pentru împerechere, așa cum fac unele specii. De vreme ce nu are
minte conștientă, Adam Stork (Bărzoi) nu-și bate capul, nu-și pune întrebări
relativ la propiul comportament, doar își urmează instinctul. Însă, ce
se-ntîmplă dacă îi dăm lui Adam un creier mare, capabil să gîndească în mod
conștient?
Va începe să gîndească pentru sine, dar multe dintre ideile noi nu vor fi compatibile cu propriile instincte. De exemplu, în timp ce migrează spre nord cu celelalte berze, Adam observă o insulă plină de meri. În acel moment, ia decizia conștientă să se abată de la calea migratoare [să iasă din stol] și să exploreze insula. Este primul lui mare experiment de self-management. Dar, cînd instinctele lui Adam își dau seama că el a deviat de la curs, încep să-i critice comportamentul deprogramat și, dogmatic, încearcă să-l tragă înapoi, pe calea lui instinctivă de zbor, nu-i așa? Ca effect, instinctele încep să-l condamne că s-a purtat rău. Imaginați-vă, prin ce traumă trece Adam: el nu se mai poate întoarce și să-și urmeze instinctele, pur și simplu. Instinctele care-l ghidau pe calea migrației au fost dobîndite de-a lungul a mii de generații de selecție naturală, dar aceste instincte nu presupun raționament, în vreme ce mintea conștientă presupune această capacitate de cunoaștere – la care se poate ajunge doar prin experimentare – deci, inevitabil, izbucnește un război cu instinctele.
Ideal ar fi
ca, la acest moment, mintea conștientă a lui Adam să se așeze la discuție cu
instinctele, cărora să le explice de ce le ignoră. Le va spune că procesul de
selecție naturală bazat pe gene dă speciei doar orientări instinctive față de
lume, pe cînd mintea conștientă, bazată pe sistemul nervos central și capabilă
să-și dea seama de cauză și efect, are nevoie să înțeleagă lumea ca să poată
funcționa. Dar, desigur, Adam nu are această capacitatea de cunoaștere de sine.
El este abia
la începutul căutărilor pe drumul cunoașterii. În fapt, el nici măcar nu
conștientizează problema. Doar începe să simtă că e un individ rău, chiar
diabolic.
-OK, deci ce
spui tu este că a izbucnit un război între mintea conștientă și instinct, pe
care nu și-l poate explica și care-l face să se simtă rău sau să simtă că e
rău, într-un fel sau altul, dacă nu chiar foarte rău. Ce se-ntîmplă de-acum
încolo?
-Ei bine, e
tragic, dar, în timp ce căutăm să înțelegem, constatăm că apar trei chestiuni
inevitabile. Adam e pe cale să retalieze – în apărarea sa și împotriva
criticismului venit din partea instinctelor; va căuta cu disperare orice
support poate găsi, ca să se elibereze de sentimentele negative; apoi, va
încerca să nege critica și s-o blocheze în minte. A devenit furios, egocentric
și alienat – adică a intrat într-o stare de tulburare psihologică, pe care noi
o numim condiție umană, pentru că noi, oamenii, suntem cei care am dezvoltat
mintea conștientă și am devenit tulburați psihic. (“Tulburat” e cuvîntul
potrivit, pentru că, noi nu suntem răi sau diabolici, suntem doar tulburați
psihic, fiindcă am fost nevoiți să participăm la căutările eroice ale
umanității pe calea cunoașterii. “Imoral” și “căzut”, sunt folosite pentru a
descrie condiția noastră, dar aceste cuvinte au conotație negative și le
considerăm nemeritate, așa că “tulburat” e un cuvînt mai potrivit.)
Deci,
intelectul lui Adam sau ego-ul (ego fiind sinonim cu intellect, de cînd Concise
Oxford Dictionary definește ego-ul drept “the conscious thinking self”) a
devenit “centrat” sau focusat pe nevoia de a se justifica – Adam, a devenit
egocentric - preocupat în mod egoist de
sine, competitiv-agresiv în căutarea de oportunități care să-i dovedească
faptul că e bun, și nu rău, să-i confirme propria valoare, să “cîștige”; în
esență, să compenseze prin orice valoare adăugată care l-ar mai elibera de
criticantele instincte. Inevitabil, el a devenit preocupat de sine sau egoist,
agresiv și competitiv.
Deci,
comportamentul nostru egoist, agresiv și competitiv n-are drept cauză
instinctele primordiale, ci o condiție sau o stare de tulburare psihică.
Practic,
ăsta a fost prețul pe care omul conștient a trebuit să-l plătească în căutarea
eroică de înțelesuri, această suferindă tulburare psihică. În versurile
cintecului The Impossible Dream din musicalul Man of La Mancha, noi trebuie să
fim pregătiți să “trecem prin iad pentru o cauză divină”. Trebuie să ne dezicem
de noi, ca să ne regăsim; trebuie să suferim, devenind furioși, alienați si
egocentrici, înainte să atingem cunoașterea necesară ca să ne înțelegem pe noi
înșine.
-Wow,
Jeremy, adică… e chiar fascinant. Deci, Adam Stork - noi oamenii – am dezvoltat
o minte conștientă și, inevitabil, am început un război cu propiile instincte,
un război supărător care nu se va încheia decît atunci cînd vom putea înțelege
și explica de ce a trebuit să ne sfidăm instinctele, iar tu tocmai ne-ai livrat
înțelesul și explicația, da?
-Exact…”
Actorul de la radio mai are puțin și pică secerat, ca primul
maratonist.
Partea a III-a
Adam și Eva. Suntem pe cale să ne-ntoarcem în Grădina Raiului
“Exact,
amintește-ți că Adam Stork a devenit furios, egocentric și alienat, cînd a
devenit defensiv, pentru că nu și-a putut explica de ce își ignoră instinctele,
așa că, acum, cînd putem explica de ce, acel comportament defensiv poate lua
sfîrșit, nu mai e nevoie de el. Practic, asta e toată explicația, explicația
biologică a condiției umane, care ne lămurește, așa cum a spus și Prof. Prosen,
asupra “reabilitării psihologice” a speciei umane!
-Da. Este o
poveste atît de simplă, dar care te duce atît de departe prin ramificațiile ei
– vreau să spun că… schimbă lumea, asta face, fiindcă ne permite cu adevărat
reabilitarea psihologică a speciei umane. Adică, e chiar minunat. OK, vorbesc
cu biologul Australian Jeremy Grifith.
-(după
pauză) Salut, sunt Greg Conway și discut cu biologul Australian Jeremy Grifith
despre cum putem pune punct zbuciumului și traumei din lume, înțelegînd și
explicînd condiția umană – care este instinct versus intellect, concept
clarificat de Jeremy în prima parte a acestui interviu. OK, am cîteva
întrebări, Jeremy.
Mai întîi, deși pare limpede că atunci cînd am devenit conștienți,
trebuie să se fi iscat o bătălie psihologică, disturbatoare, împotriva
instinctelor dictatoriale - dacă totul este atît de evident, de ce n-am învățat
asta la școală? Asta e prima întrebare. A doua întrebare, cum au reușit
strămoșii noștri îndepărtați, maimuțe precum bonobo-ape, să fie cooperante și
iubitoare, maimuțe care, cum ai spus și tu, trebuie să se afle la originea
instinctelor noastre morale [instinctive moral conscience] - despre care Darwin
spunea că fac distincția între noi și celelalte animale. Iar a treia întrebare
e, cum poate avea loc reabilitarea psihologică a speciei umane, descrisă de
Prof. Prosen.
Adică,
trebuie să facem cu toții terapie sau așa ceva? OK, apropos, vreau să
menționez, de asemenea, că existînd, deja, cîteva concepte noi și interesante
care ne dau de gîndit, Jeremy ne-a spus că va pune la dispoziție acest interviu
, transcript și video, pe website-ul care promovează această clarificare a
condiției umane; site-ul fiind World Transformation Movement,
HumanCondition.com; acest interviu va fi acolo, video și transcript – o
cărticică, pe care puteți asculta sau citi interviul din nou…
-OK, sunt
întrebări foarte bune Craig. Să începem cu prima întrebare: dacă explicația
intellect versus instinct este atît de evidentă, de ce nu ne-a fost predată la
școală? Răspunsul e că, deși este recunoscut – chiar din cele mai vechi timpuri
– că apariția minții conștiente a determinat “căderea din paradis” - sau cum
vrem să-i spunem acelei pervertiri a stării originare de cooperare
inocentă, altruism și iubire, instinctiv manifestate – abia atunci cînd știința
a revelat diferența dintre cele două sisteme de învățare, genetic și nervos –
unde genele pot predispune, în timp ce sistemul nervos are nevoie să înțeleagă
– ne-am aflat în situația de a putea explica motivul pentru care există atîta
furie, egocentrism și alienare în condiția umană.
Povestea
biblică despre Adam și Eva în Grădina Raiului, pe care a scris-o Moise acum
mult timp, cam pe la 1 500 BC, de fapt, descrie perfect bătălia psihologică
tulburătoare, care a izbucnit între instincte și intelectul conștient. Se spune
că Adam și Eva (noi, oamenii ) au luat “fructul” din “pomul cunoașterii”,
arătînd nesupunere. Cu alte cuvinte, oamenii au dezvoltat mintea conștientă și
liberul arbitru.”
Dacă asta e o idee originală, înseamnă că, pînă alaltăieri, am
trăit în altă dimensiune și o știu de-acolo!
Ne termină ăștia! Ne bagă pe toți la “nebuni” ca să ne-aducă la
starea de inocență! Inocență primordială.
“Dar, în
această poveste pre-științifică, se spune că Adam și Eva au devenit atunci
niște oameni “răi”, căzuți în păcat, pentru c-au devenit furioși, egocentrici
și alienați și, în consecință, zice Moise, au fost alungați din
starea de inocență iubitoare și cooperantă a Grădinii Raiului. Vedeți, neștiind
care e diferența dintre instinctele selectate natural și modul conștient de
operare cauză-efect, această poveste despre Adam și Eva, deveniți conștienți,
ar putea concluziona doar că această condiție de alienare, egocentrism și furie
- care apare atunci cînd devenim conștienți - este o stare imorală, păcătoasă,
rea dar, această prezentare științifică spune: “Nu, nu, această poveste trage o
concluzie greșită.” Adam și Eva nu sunt doar buni, ci sunt chiar eroii întregii
povești a vieții pe Pămînt – pentru că, în mod sigur, mintea conștientă este
cea mai mare invenție a naturii și, a primi sarcina de a porni pe calea
cunoașterii, în timp ce toată lumea te condamnă, a fost cea mai dură și grea
dintre sarcini – fiindcă a fost o condamnare universală.
Toate
celelalte berze inocente condamnau căutarea cunoașterii, și de vreme ce tot ce
face parte din natură – ploaia, norii, copacii și celelalte animale – sunt
toate associate cu eul nostru originar, instinctiv, care ne condamnă, întreaga
lume, ca effect, a sărit pe Adam și Eva, adică pe noi, oamenii – și totuși, noi
am fost tot timpul buni, nu răi dar nu puteam explica de, ce; dar, acum, grație
științei, putem.
-Da, nu
mi-am dat seama pînă acum dar e adevărat, adică Adam și Eva luînd fructul din
Pomul cunoașterii este o metaforă pentru omul devenit conștient; apoi, ei au
fost alungați din Grădina Raiului și a inocenței originare, fiindcă apparent,
au făcut un lucru rău, dar acu, din fericire, putem explica faptul că ei –
adică noi, oamenii, n-am fost răi deloc; din contră, suntem eroii vieții pe
Pămînt!
-Chiar așa,
acum putem explica și înțelege că noi, oamenii conștienți, suntem, de fapt,
eroi epocali, nu personaje negative. Ce ușurare e asta pentru noi!
-Da…
-Iar, în
ceea ce privește recunoașterea conflictului supărător dintre instinctele morale
și intelectul conștient, povestea Biblică a lui Adam și Eva nu e nici pe
departe singura recunoaștere, din vremurile antice, a acestui fapt.
Într-adevăr, așa cum a rezumat cercetătorul Richard Heinberg în cartea sa din
1990 Memories&Vision of Paradise, “Fiecare religie începe prin
a recunoaște că, conștiința umană s-a separat de Sursa divină, că sensul
inițial al unicității s-a pierdut… peste tot în religii și mituri există o
recunoaștere a faptului că ne-am îndepărtat de inocența originară și ne putem
întoarce la ea doar printr-o decizie definitivă rezultată în urma unui conflict
interior… cauza Căderii din paradis fiind descrisă, variat, drept nesupunere, a
mînca fructul oprit (din Pomul cunoașterii) și ca amnezie spirituală: uitarea,
negarea, blocarea, alienarea, adică psihoza noastră. Deci, toate religiile și
mare parte din mitologie au recunoscut conflictul fundamental din interiorul
nostru – anume, că apariția “conștientului” e cauza “Căderii” din “inocență”.
-Da…
-Şi, mult
înainte, pe la 800 BC, poetul grec Hesiod scria despre timpul pre-conștient al
speciei noastre - cînd omul trăia în iubire și înțelegere - în poemul
epic Works and Days”:
When gods
alike and mortals rose to birth/A golden race the immortals
formed on earth… Like gods they lived, with calm untroubled mind/ free from the
toils and anguish of our kind/Nor e’er decrepit age misshaped their frame…
stranger to ill, their lives in feasts flowed by… Dying they sank in sleep, nor
seemed to die/Theirs was each good; the life-sustaining soil/Yielded it’s
copious fruits, unbribed by toil/They with abundant goods ‘midst quiet
lands/All willing shared the gathering of their hands’. “
Munci și zile, spun învățații, este “primul poem didactic
despre agricultură” https://ro.wikipedia.org/wiki/Munci_%C8%99i_zile deci, în esență este un lung poem despre trudă, unde
poetul își imaginează, în doar cîteva versuri, un fel de “specie umană de aur”,
la începutul vremurilor, cînd zeii și oamenii se nășteau pe Pămînt iar
muritorii – atunci, cu “mintea netulburată” - o duceau exagerat de bine:
pămîntul rodea în tot locul iar ei culegeau, împărțeau tot ce aveau cu semenii
și, după o viață lipsită de boli, își dădeau duhul picînd într-un somn adînc. E
un mit.
“Deci, da,
nu aveau o conștiință tulburată și-și duceau viața în pace, împărțind tot ce
aveau cu ceilalți.
-Am mai
auzit ideea de “golden race”, dar nu știam de unde vine. Deci, ce spui tu,
Jeremy, e că strămoșii noștri îndepărtați aveau o “minte calmă, netulburată” –
încă n-apăruse condiția umană!
-Da, exact
așa, iar în 360 BC, compatriotul grec al lui Hesiod, Platon, a făcut o foarte
similară descriere a timpului pre-conștient al inocenței speciei umane. El
scria: “there was a time when… we beheld the beatific vision and
initiated into a mystery which may truly called most blessed, celebrated by us
in our state of innocence, before we had any experience of evils to come, when
we were admitted to the sight of apparition innocent and simple and calm and happy,
which we beheld shining in pure light, pure ourselves and not
yet enshrined in thet living tomb which we carry about, now’.
Platon a mai
făcut o descriere a inocentei “Golden Age”, din trecutul nostru pre-conștient,
scriind despre o vreme cînd oamenii duceau o “viață binecuvîntată, condusă de
instinct… [unde] nu exista violență, oamenii nu se certau, nu porneau răboaie
și nu se mîncau între ei… în acele vremuri, Dumnezeu le era păstorul, și-i
îndruma [cu alte cuvinte, starea noastră originară, instinctuală]. Pămîntul le
dădea poame din abundență, care creșteau liber în copaci și tufișuri, fără să
fie plantate de mîna omului. Iar oamenii umblau goi, și mai mult în aer liber,
clima fiind blîndă; n-aveau paturi, dormeau în pătule de iarbă, iarbă ce
creștea din belșug pe pămînt.”
Hesiod și
Platon, ca și Moise, au trăit într-o vreme cînd știința nu se dezvoltase, deci
ei n-au putut să livreze vindecarea [mîntuirea], pe modelul - instinctele pot
predispune dar numai sistemul nervos poate înțelege motivul pentru care ne-am
îndepărtat de “inocență” și apparent am devenit diabolici, oameni
răi.
Wow, cum ar zice scientologul Vasilică! Problema e, cum
vaccinezi, în masă, o asemenea populație?
“The
answer is that while it has been recognized – even from ancient times – that
the emergence of our conscious mind somehow caused us tu “fall from grace”, or
however want to describe the corruption of our original cooperative, selfless
and loving instinctive state, it wasn’t until science revealed the difference
between the gene-based and the nerve-based learning sistems – which is that
genes can orientate but nerves need to understand – that we were finally in a
position to explain…” https://www.humancondition.com/?utm_source=google-youtube&utm_medium=cpc&utm_campaign=GoogleYoutube_lead-generation_homepage&utm_content=over35_vid-conversions_Ad6&gclid=CjwKCAjwtcCVBhA0EiwAT1fY77OVIpmffckciSwQttWx8uNyZTYfA48U-HTQKAbZouLH0DjZPS5fRRoCZM8QAvD_BwE
Partea a IV-a
Despre Anticorupția sufletului. Acum și-n România
“Craig:
Pentru că pe vremea aceea nu exista știința.
Jeremy:
Exact. Abia în ultimii aproximativ 150 ani, știința ne-a dat: A: capacitatea de
a cunoaște faptul că procesul natural bazat pe selecția genetică ne indică
locul nostru în lume; B: știința despre nervi (sistemul nervos) și cum își pot
aminti aceștia evenimentele, care, dezvoltîndu-se, a făcut ca mintea noastră să
fie în stare să înțeleagă destul de bine relația dintre cauză și effect, să
devină conștientă, să conștientizeze, să trateze intelligent această
relaționare. Deci, asta s-a întîmplat doar în ultimii 150 ani dar, de vreme ce
descoperirile antropologice fosile sugerează că lărgirea cortexului asociativ,
gîndirea, creierul pe deplin conștient a apărut cu vreo 2 mil. de ani în urmă,
înseamnă că, timp de aproape 2 mil. ani, noi am fost conșțienți dar n-am avut
abilitatea de a înțelege și explica de ce ne-am corrupt eul instinctiv sau
sufletul.
Iar, fără
această explicație salvatoare (mîntuitoare), singurul mod prin care am putut
face față vinovăției astronomice de a fi distrus Eden-ul, a fost să negăm acea
parte a existenței noastre din starea de cooperare și iubire inocentă – ăsta
fiind exact momentul cînd scuza “avem instincte sălbatice, agresive și
competitive, la fel ca alte animale”, ne-a sărit în ajutor.
Și, chiar
dacă e falsă, a fost o scuză absolut genială, fiindcă, în loc să fie instincte
atot-iubitoare - intransigent condamnînd, astfel, întreaga noastră stare
ne-iubitoare - au devenit vicioase și brutal motivate de instinctul de
reproducere, ca la celelalte animale; în consecință, mintea conștientă, în loc
de a fi considerată cauza coruperii noastre, prin sfidarea instinctului de
bază, a ajuns să fie candidul “erou” mediator nevoit să intervină și să încerce
a controla acele presupuse instincte vicioase dinlăuntrul nostru. Iar aceia
care, precum Hesiod și Platon, au îndrăznit să admită adevărul despre trecutul
cooperant și iubitor, au fost catalogați drept romantici incurabili, în timp
ce, despre întreaga idee a trecutului Edenic, innocent, s-a spus că nu e nimic
altceva decît nostalgia pentru securitatea și căldura maternă a copilăriei și
că n-a existat niciodată, de-a lungul istoriei, un asemenea loc, așa cum spune
psihologul Jungian Erich Neumann, în cartea sa The Origins and History
of Consciousness (1949, p.15 of 493).
-Da, n-am
putut face față adevărului care spune că am transformat utopia în distopie,
adică într-un loc îngrozitor al conflictului și suferinței, nu-i așa?
-Da, exact
așa, Craig, și trebuie să spun că, în timp ce mulți dintre gînditorii
contemporani s-au agățat de scuza cu instinctele sălbatice, care ar sta la baza
comportamentului nostru divizant, există cîțiva care, asemenea înțelepților
antici, recunosc adevărul, anume că elementele rezultate din instinct
vs. intellect sunt implicite în generarea condiției umane. Eugène Marais,
Paul MacLean și Arthur Koestler sunt doat cîțiva care-mi vin în minte.
Dar, deși
toți gînditorii contemporani au beneficiat de știință - care face diferența
între cele două sisteme de învățare, genetic și nervos, avînd deci mijloacele
necesare pentru a explica, cu adevărat, condiția umană – cei care au înțeles
fenomenul instinct de bază vs. intellect n-au mers mai departe
cu raționamentul, pînă la a explica, de fapt, condiția umană. Iar aceia care
s-au lipit de scuza falsă a instinctelor sălbatice – adică majoritatea
oamenilor de știință – evident, n-au gîndit cu adevărat, așa că nu puteau spera
să găsească explicația condiției umane.
-OK. Și,
Jeremy, presupun că oamenii pot citi despre gînditorii contemporani care
recunosc elementele teoriei instinct vs. intellect și
implicarea acesteia în generarea condiției umane, dar și ale celor care se
agață de scuza instinctelor sălbatice, pe site-ul World Transformation
Movement, https://www.humancondition.com/.
nu?
-Da, pot, în
partea a patra, în video, în partea de sus a paginii principale.
De asemenea,
felul cum Sir Laurens van der Post și cu mine am reușit să abordăm și să
rezolvăm condiția umană se găsește în cartea mea din 2020, How Laurens
van der Post Saved The World, care e de asemenea disponibilă pe website.
Practic, ce
este explicat în această carte e că, deși toată lumea este tulburată
psihologic, în mod natural, dar variat - funcție de experiențele diferite
accumulate de fiecare om în parte de-a lungul bătăliei pe care umanitatea a
purtat-o în căutarea cunoașterii - întotdeauna vor exista cîțiva, puțini, care
au fost destul de norocoși ca, în copilăria lor, să nu se întîlnească cu
efectele furiei, egocentrismului și alienării produse de această luptă
disturbatoare iar ei sunt cei care pot studia condiția umană fără patimă – Sir
Laurens și cu mine suntem doi dintre acești extraordinar de norocoși
negaționiști ai liberului arbitru, acesta fiind mecanismul prin care am reușit
să înțelegem condiția umană.
Trebuie să
mai spun că, deși există un sprijin crescînd pentru această nevoie absolut
disperată, acum, de a înțelege condiția umană, știința convențională încă n-o
recunoaște și n-o sprijină – dar așa se-ntîmplă cînd se schimbă paradigma, cînd
apar noi descoperiri științifice. Cînd fizicianul Max Planck a spus “Ştiința
avansează după fiecare înmormîntare.” (Marilyn Ferguson’s reference to
a comment by Planck in his Scientific Autobiography, 1948; New Age mag. Aug.
1982; see www.wtmsources.com/174), el
recunoștea cît de atașată este fiecare generație de oameni de știință de felul
de gîndire în care a evoluat; cu alte cuvinte, cît de greu se mișcă știința, în
general, spre o nouă paradigmă de înțelegere. Iar scriitorul G. B. Show a
avertizat, de asemenea, cît de greu este să introduci o nouă paradigmă de
gîndire – în special, una care îndrăznește să confrunte subiecte tabu sau care
nu suportă contrazicere, din punct de vedere istoric, în ce privește condiția
umană – atunci cînd a spus “Toate marile adevăruri încep prin a fi considerate
blasfemii.” (Annajanska, 1919).
Deci, da, a
confrunta condiția umană cînd toată lumea trăiește într-o temătoare negare,
chiar dacă a fost în sfîrșit lămurită și ușor de abordat, reprezintă cea mai
mare dintre “blasfemii”.
-Mda,
înțeleg pe deplin. Vreau să spun, din experiența mea limitată, că știu cît e de
greu să-i faci pe oameni să-și schimbe modul de gîndire. Dar, în esență, ce
spui tu e că descoperirea științifică a felului cum funcționează sistemele
nervos și genetic, în sfîrșit, face posibilă eliberarea umanității de sub
oroarea condiției umane.
-Da, acesta
este adevărul fundamental: știința este eliberatorul, așa-numitul “mesia” sau
“mîntuitorul” omenirii, așa cum am sperat întotdeauna că va fi!
-Şi vine
exact la timp, Jeremy, fiindcă, serios, chiar nu cred că mapamondul ne mai
suportă, cu comportamentul nostru supărător – desigur, încă avem nevoie de
acceptul comunității științifice, care să sprijine această descoperire.
-Absolut.
Adevărul e că, în timp ce noi trăiam negînd condiția coruptă (imorală),
tulburată psihologic, pe care n-o puteam explica, pe un graphic ce ne indică
nivelurile de tulburare mintală ale omenirii, acolo, mai ales psihoza și
alienarea au crescut atît de rapid în ultima vreme încît, linia care urmărește
evoluția e aproape verticală, cu gradul de disturbanță, practic, dublîndu-se,
acum, la fiecare generație. Freedom Essays 55 & 59, de pe site-ul
World Transformation Movement descriu terifiantul stop-joc cu care
amenință psihozele în stadii terminale. În esență, noi am pierdut aproape
complet cursa dintre auto-înțelegere și autodistrugere.”
Wow! Să luăm o pauză ca o continuare firească: “din
cauza creșterii practice a prețurilor”; “un fulger a lovit cu putere
termocentrala”; “fetița ar fi împlinit astăzi 12 ani însă nu se-ntîmplă acest
lucru” (fetița accidentată mortal) - Dorel Jurnalistul
“Cortexul
asociativ permite formarea percepțiilor noastre, care sunt o interpretare a
senzațiilor noastre, o conexiune a acestor senzații cu experiența noastră,
așteptările și cunoștințele noastre.” https://ro.frwiki.wiki/wiki/Cortex_associatif
Partea a V-a
Despre “colaboraționistul de integritate” și poziția morală
semi-bipedă
Am sesizat și ceva intervenționism al lui “poate”
Abia acum devine interesant!
“Ȋntr-adevăr,
undeva în secolul trecut, Antoine de Saint-Exupéry scria că “Trăim, zi după zi,
într-o stare de profundă anxietate și, ca să ne eliberăm de ea, trebuie să-i
găsim cauza… Ce este omul? N-avem un răspuns la această întrebare și am
sentimentul că ne îndreptăm spre cea mai întunecată eră pe care a cunoscut-o
lumea noastră.” (A Sense of Life, pub. 1965, pp.127, 219 of 231),
iar aceste “zile profund anxioase” s-au tot înmulțit de-atunci, astfel că,
acum, chiar ne aflăm în mijlocul “celei mai întunecate ere pe care a cunoscut-o
omenirea” – deci, salvarea lumii, “eliberarea” cauzei, a înțelege ce e omul au
venit exact la timp – de aceea, comunitatea științifică trebuie neapărat să
acționeze ca un tot și să sprijine această descoperire epocală.
Acum, voi
răspunde la celelalte întrebări, Craig, dar trebuie să menționez că, prima
parte video de pe World Transformation Movement’s website
avertizează asupra dificultății pe care, nu doar oamenii de știință au
întîmpinat-o, ci și toți aceia care au încercat să se gîndească la acest
subiect controversat – condiția umană coruptă (imorală) și să-l confrunte, pînă
acum cînd, în sfîrșit, a fost explicat și poate fi acceptat și confruntat.
-Sunt Craig
Conway și vorbesc cu biologul Australian Jeremy Griffith.
Cum am
dobîndit, noi oamenii, instinctiv, conștiința cooperantă, iubitoare de morală
-Continuăm
această importantă conversație cu biologul Australian Jeremy Griffith, care ne
explică condiția umană și cum, faptul de a o înțelege, poate încheia toată
suferința și trauma de pe Pămînt – și, frate, cîtă nevoie avem de asta!
Deci, în
prima parte Jeremy ne-a clarificat de ce omul conștient a devenit furios,
egocentric și alienat – pentru că nu și-a putut explica de ce trebuia să-și sfideze
instinctele, dar, acum, că ne-am lămurit și ne putem înțelege pe noi înșine, nu
mai e nevoie de acele mijloace defensive care să ne ajute să facem față
situației iar specia umană e reabilitată psihologic.
În partea a
II-a, Jeremy ne-a clarificat motivul pentru care foloseam scuza lipsită de
onestitate – aceea cu instinctele sălbatice (primitive) – pentru că știința
trebuia să înțeleagă cum funcționează sistemele genetic și nervos, adică să
înțeleagă că genele pot da o direcție, în timp ce nervii trebuie
să priceapă cauza și efectul.
Deci,
Jeremy, a doua mea întrebare pentru această a III-a parte a interviului, este:
cum au fost în stare strămoașele noastre, maimuțe precum bonobo, să devină
iubitoare și cooperante, calități care, așa cum spui, trebuie să fie la
originea conștiinței noastre moral-instinctive, ceea ce, cum spune Darwin, face
distincția dintre noi și alte animale?
-Da, bun…
deci, felul cum ne-am dobîndit instinctele morale e cel mai mare mister în
biologie. Primatologul Richard Wrangham o descrie ca “Principala chestiune
rămasă nerezolvată de biologie, de la Darwin încoace.” (review of E.O.
Wilson’s 2019 book Genesis: The Deep Origin of Societies) El însuși a
numit-o ‘one special difficulty’ – și-acum îți dau ceva noțiuni de bază din
biologie: genele, în mod normal, nu pot selecta altruismul, trăsăturile pe
deplin cooperante și necondiționate, pur și simplu pentru că asemenea trăsături
tind să se auto-elimine și, în mod normal, nu pot deveni permanente la o specie
– vreau să spun “Binențeles că tu poți fi altruist și să-ți sacrifici genele
pentru mine, dar eu nu voi deveni altruist și nu-mi voi sacrifica genele pentru
tine.” Ceea ce, apropos, înseamnă “cooperarea bate competiția”; teoria
“selecției de grup”, despre care gînditorii de stînga spun că explică acea
capacitate a noastră de a fi altruiști este, din punct de vedere biologic,
imposibilă – vezi cartea mea Death by Dogma. Deci, întrebarea e,
cum a putut un asemenea process egoist, precum selecția naturală, să creeze
iubitorul altruism la specia noastră?
Răspusul e:
a fost obținut de către strămoșii noștri de demult, prin influența mediului. Ca
să explic ce e specific grijii unei mame care își hrănește copiii, trebuie mai
întîi să scot în evidență că instinctul matern, al mamei care se îngrijește de
copiii ei, este unul egoist, fiindcă ea, asigurînd supraviețuirea odraslelor
care-i poartă genele, se asigură că aceste gene se transmit [generațiilor
următoare],. Deci, maternitatea este o trăsătură egoistă a cărei caracteristică
genetică, așa cum tocmai am spus, trebuie să fie, în mod normal, reproducerea
și transmiterea, mai departe, noiilor generații. Cu toate astea - un lucru
foarte important - din perspectiva copilului, maternitatea are aparența
altruismului.
Din
perspectiva copilului, se simte că este tratat cu abnegație – mama oferindu-i
odraslei hrană, căldură, adăpost, sprijin și protecție, apparent, fără a primi
nimic în schimb. În consecință, dacă un copil poate rămîne în perioada
infantilă [pînă la doi ani] pentru o perioadă mai lungă de timp și să fie
tratat cu o, apparent, dragoste altruistă, va fi îndoctrinat cu iubirea
altruistă și va ajunge să se poarte în consecință. (Freedom Essay 21 on our
World Transformation Movement’s website, and chapter 5 of FREEDOM explain this
‘love-indoctrination’ process, as we call it, more fully.)
-Deci, ce
spui tu e că, grija pe care mamele o poartă propriilor copii este, în primul
rînd, o trăsătură genetică egoistă, pentru că asta le asigură reproducerea
propriilor gene dar copilul percepe asta ca pe o dragoste necondiționată,
altruistă.
-Da, exact,
și dacă ne gîndim la primate, fiind semi-bipede fiindcă trăiesc în copaci,
legănîndu-se de pe o creangă pe alta, avînd astfel brațele libere ca să-și țină
puiul, e clar că ele sunt în mod special dotate să sprijine și să prelungească
relația mamă-copil, și astfel să dezvolte acel comportament cooperant, iubitor
și protectiv.
De fapt,
bonobos, specia de maimuțe care trăiește la sud de rîul Congo, în Africa, sunt
extraordinar de matriarhale – concentrate pe rolul femeii - și extraordinar de
grijulii. Poți găsi poze online – voi include și eu cîteva în transcript și
video – care ilustrează asta; se vede acolo cum mamele bonobo le acordă
copiilor atenția lor exclusivă și plină de devotament.
Rezultatul e
că bonobos sunt primatele cele mai cooperante și iubitoare, iar aceste citate
absolut uimitoare, pe care tocmai o să ți le citesc, scot în evidență acest
lucru.
Barbara
Bell, cea care studiază și îngrijește maimuțele bonobo [de-o viață întreagă,
înțeleg] scrie că “Adulții bonobo arată o compasiune extraordinară unii față de
alții… De exemplu, Kitty, cea mai în vîrstă femelă, e complet oarbă și abia mai
aude. Uneori devine confuză și se rătăcește. Ceilalți o ridică de unde e și o
duc în locul unde vrea s-ajungă.” (‘The Bonobo: “Newest” apes are
teaching us about ourselves’, Chicago Tribune, 11 Jun. 1998).
Primatologul
Sue Savage-Rumbaugh spune “Viața maimuțelor bonobo e centrată în
jurul progeniturilor. Spre deosebire de ce se întîmplă la cimpanzei, toți
membri grupului social bonobo ajută la îngrijirea puilor și împart hrana cu ei.
Dacă ești un pui bonobo, ești copilul perfect. Femelele bonobo și puii lor sunt
în centrul grupului.” (Sue Savage-Rumbaugh & Roger Lewin, Kanzi:
The Ape at the Brink of the Human Mind, 1994, p.108 of 299).
Un
producător francez de documentare despre Bonobos spune “Sunt categoric cele mai
fascinante animale de pe planetă. Sunt cele mai apropiate animale, din punct de
vedere genetic, de om (aproape 99% material genetic comun). Odată, am fost
lovit în cap [așa se explică!] de o creangă pe care stătea o maimuță bonobo.
M-am așezat și ea a observat că mă aflam într-o situație dificilă, a venit la
mine, m-a luat de mînă și mi-a dat părul pe spate, cum fac ele. Deci, ele
trăiesc în compasiune, și asta este o experiență foarte interesantă.” (short
accompanying film to the 2011 French documentary Bonobos)
Iar
cercetătorul maimuțelor bonobo, Vanessa Woods, ne dă această informație de la
fața locului, despre capacitatea nelimitată de iubire a maimuțelor bonobo,
rezultată din studiul făcut chiar în arealul lor din bazinul Congo: “Iubirea
maimuțelor bonobo e ca o rază laser. Se opresc. Te privesc fix de parcă te-ar
fi așteptat o viață întreagă să intri în jungla lor. Apoi, te iubesc cu atîta
abnegație încît ajungi să le iubești și tu pe ele. Trebuie să le
iubești.” (‘A moment that changed me – my husband fell in love with a
bonobo’, The Guardian, 1 Oct. 2015).
-Wow,
Jeremy, chiar sunt relatări extraordinare, serios!
-Da, într-adevăr, extraordinar – iar bonobos ne sunt cele mai apropiate “rude” - așa cum am spus, împărțim 99% din ADN. Deci, vedem cum bonobos sunt certitudinea absolută despre cum strămoșii noștri au fost iubitori și cooperanți.”
Observație: Mai întîi, cred că oamenii trebuie îndepărtați imediat de
lîngă maimuțe! Spre binele maimuțelor, evident. Apoi, nimic nou sub soare, o
compilație de la un capăt la altul! Teoria conform căreia ar trebui să trăim în
grupuri, ca maimuțele bonobo, nu e nouă.
În
documentarul care s-a dat pe undeva, pe Discovery, acum mult timp, povestitorul
care urmărea viața sexuală a acestor ființe nevinovate – din care nu lipsea
nimeni și nimic, nici măcar copiii! – spunea atunci, aproximativ:
Poate vi se pare dezgustător dar, știți, aceste maimuțe nu se ceartă aproape
niciodată, nu sunt violente…
“Darwin's special difficulty has since become
generalized as the problem of altruism, or the evolution of a trait
disadvantageous to its bearer but advantageous to another.” https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2665839/
“infancy,
among humans, the period of life between birth and the acquisition of language
approximately one to two years later.” https://www.britannica.com/science/infancy
https://dictionar.romedic.ro/perioada-infantila
Partea a VI-a
Sfîrșitul condiției umane Parlamentule, ești terminat! Ciuma
roșie din perspectivă științifică. Ciuma neagră din perspectivă apocaliptică
“Am aici o
altă fotografie cu un grup de bonobos odihnindu-se într-o poiană, pe care o voi
include de asemenea în carte, care explicitează perfect descrierea lui Platon,
menționată mai devreme, cu referire la viața oamenilor în “Golden Age”, aceea
de solicitudine de grup. Platon spune, “Trăiau fără haine, mai mult în aer
liber, pentru că era o climă blîndă; n-aveau paturi dar se-ntindeau în pătule
de iarbă, care creștea din belșug pe pămînt”. E clar că avem o memorie instinctivă,
perfectă (dacă nu vrem s-o negăm) a ceea ce era viața noastră înainte de
“căderea din paradis”, fiindcă Platon nu știa de existența maimuțelor bonobo și
totuși cunoștea exact cum era viața noastră de tip bonobos, înainte de
“cădere”.
Bun. Acum,
acest citat este un pic mai lung, dar e o amintire intuitivă atît de minunată
despre timpurile cînd specia noastră trăia ca bonobos, într-o stare de
inocență, plină de iubire, sensibilitate și împreunare, încît trebuie s-o
citesc. Este din marele romancier rus, Fyodor Dostoevsky. El scria despre un
timp cînd: “Iarba scînteia de flori parfumate, strălucitoare. Prin aer,
păsările zburau în stol și se așezau, fără teamă, să se odihnească pe umerii
mei, pe brațele mele și mă loveau vesel fîlfîind din aripile drăgălașe. Iar, în
final, am văzut și am recunoscut oamenii acestui tărîm fericit. Au venit de
bună voie spre mine, m-au înconjurat și m-au sărutat. Copiii soarelui, copiii
soarelui – oh, cît erau de frumoși!... Fețele lor radiau… în voce și cuvinte
aveau o notă de bucurie copilărească… Era Pămîntul neprihănit de căderea în
dizgrație iar oamenii care-l locuiau nu păcătuiseră… Nu-și doreau nimic și
trăiau în pace; nu aspirau la cunoașterea vieții așa cum ne dorim noi s-o
înțelegem, pentru că viața lor era împlinită. Dar cunoașterea lor era mai
profundă, superioară față de a noastră, însă n-o puteam înțelege. Mi-au arătat
copacii lor, dar nu puteam pătrunde dragostea intensă cu care-i priveau… era ca
și cînd vorbeau cu creaturi asemenea lor… și sunt sigur că și copacii
înțelegeau. Întreaga natură era văzută la fel – animalele care trăiau în pace
cu oamenii și nu-i atacau, ci îi iubeau, cucerite de dragostea lor… Nimeni nu
se certa, nimeni nu invidia… pentru că toți formau o mare familie” (The
Dream of a Ridiculous Man, 1877). [again The Dream of a
Ridiculous Man]
Această
descriere - a fi “cucerit de dragostea lor” - este atît de asemănătoare cu
descrierea, abia menționată, pe care cercetătoarea Vanessa Woods ne-o dă
spunînd despre bonobos: “Te iubesc cu atîta abnegație încît ajungi să le
iubești și tu pe ele. Trebuie să le iubești.” Din nou, vedem cît de exactă e
memoria noastră, dacă nu o negăm, în ce privește viața noastră înainte de
“Cădere”.
-Citatul
acesta e atît de minunat, uimitor, pur și simplu, mulțumesc Jeremy, mă bucur că
ni l-ai citit. Devotamentul [grija] față ceilalți pare o explicație corectă și
evidentă pentru instinctele noastre morale, iar asta reiese și din acele citate
despre comportamentul maimuțelor bonobo, din fotografiile cu bonobos, de
asemenea; deci, de ce n-am auzit de asta pînă acum?
-Ei bine,
exact ca și adevărul despre specia noastră, care spune că am trăit odată în
iubire și cooperare, acest adevăr, anume că am dobîndit instinctele morale prin
cultivarea grijii față de ceilalți, a fost un adevăr greu de suportat, cîtă
vreme n-am putut explica de ce, noi oamenii devenim furioși, egocentrici și
înstrăinați iar asta are drept rezultat pierderea abilității de a ne crește
copiii în mod adecvat, cu dragoste necondiționată, altruistă. Adevărul despre trecutul
innocent, Edenic, al speciei noastre, cînd eram numai iubire și sensibilitate
și adevărul despre cum devotamentul față de ceilalți ne-a făcut oameni, ambele
au fost adevăruri imposibil de acceptat, cîtă vreme nu ne puteam explica
actuala condiției umană, coruptă pînă-n măduva oaselor și cum am ajuns în halul
ăsta, pierzîndu-ne abilitatea de a ne îngiji cu desăvîrșire de propriile
progenituri. Și, după cum s-a constatat “părinții mai degrabă ar recunoaște că
sunt criminali care-și hăcuiesc victimele cu toporul, decît să admită că nu
sunt buni părinți”. (John Marsden, Sunday Life, The Sun-Herald, 7 Jul.
2002)
De fapt,
această explicație evidentă și rațională, a devotamentului, care stă la baza
conștiinței noastre morale, a fost scoasă pentru prima dată în evidență de
filozoful American John Fiske, în cartea sa Outlines of Cosmic
Philosophy, publicată în 1874, la doar cîțiva ani după ce Darwin și-a
publicat teoria selecției naturale. Iar, la acel moment, explicația lui Fiske a
fost recunoscută ca fiind, și citez, “de departe, mult mai importantă” decît
“principiul selecției naturale a lui Darwin” și “una dintre cele mai frumoase
contribuții, vreodată, la Evoluția omului”. (Dorothy Ross, G.
Stanley Hall: The Psychologist as Prophet, 1972, p.262 of 482)
Darwin
însuși a mers pînă-ntr-acolo încît să-i scrie lui Fiske “N-am citit niciodată
în viața mea un exponent (deci, un gînditor) atît de lucid precum ești
tu. (1874; Life and Letters of Charles Darwin, Vol. 2) Dar,
din nou, cîtă vreme nu ne-am putut explica pierderea abilității de a ne crește
urmașii cum se cuvine, acest adînc “de departe, mai important” decît
“principiul selecției naturale a lui Darwin” a fost lăsat în uitare și în final
a dispărut din perspectiva teoriei biologice!
Aș vrea să
subliniez că 1) Teoria selecției naturale aparținînd lui Darwin, care explică
varietatea speciilor; 2) Explicația dată de Fiske, devotamentul stă la baza
instinctelor noastre morale; 3) teoria instinct vs. intellect, cu
care eu clarific condiția umană; 4) expozeul despre Libertate, pe care l-am
făcut în capitolul șapte, în care arăt că doar noi oamenii am devenit pe deplin
conștienți, nu și celelalte specii și 5) semnificația integrativă a
existenței - motivată de entropia [starea de incertitudine] negativă (pe care noi
am personificat-o în “Dumnezeu”) – este explicată în capitolul patru al
Libertății [FREEDOM] – împreună sunt cinci întrebări esențiale despre lumea
noastră și locul nostru în această lume, la care știința trebuie să răspundă. –
toate fiind explicații simple, directe, evidente, într-un mod rezonabil, care
l-au determinat pe biologul nostru Allan Savory să facă următoarea observație
“ori de cîte ori omenirea a întîmpinat o problemă majoră, insurmontabilă, cînd
în final a fost găsit, răspunsul a fost întotdeauna foarte simplu.” (Holistic
Resource Management, 1988, 1st edition, p.3) Așa cum reiese clar din FREEDOM,
pentru c-am trăit în negare – în ce privește condiția umană, ne-am blocat
accesul la atît de multe adevăruri evidente, din punct de vedere logic.
-Mulțumesc,
Jeremy. E de-a dreptul uimitor să aflăm cum știința a respins însușirile
ereditare, de iubire și ajutor reciproc, ale speciei noastre și originile
sufletului altruist. Dar, totul are logică – adică, noi, categoric aveam nevoie
de un system de apărare, în fața acuzației de condiție imorală, înainte să
înfruntăm adevărul.
Vorbesc cu
biologul Australian Jeremy Griffith.
Cum poate
avea loc reabilitarea speciei umane, acum după ce am înțeles condiția umană iar
acest lucru chiar este posibil?
Craig: Salut
și bine ați revenit în partea a IV-a a interviului. Sunt Craig Conway și mă
aflu aici cu Jeremy Griffith, biologul care tocmai a explicat cum ne-am
dobîndit, noi, oamenii, instinctele morale. Acesta este un interviu absolut
remarcabil!
Deci, să
continuăm, Jeremy, ce zici de această a treia întrebare a mea – pentru finalul
celei de-a patra părți a interviului, care este: Cum se va produce, practic,
“reabilitarea psihologică a condiției umane”, acum că am înțeles aceste
lucruri; trebuie să mergem cu toții la terapie sau așa ceva?
Jeremy: Ei
bine, realizarea fundamentală a acestei explicații instinct vs.intelect –
de altfel, reală și absolut evidentă – este să ridice “povara păcatului” de pe
umerii speciei umane. Stabilește că oamenii sunt buni, nu răi, în cele din
urmă. Deși, suntem inevitabil dar variabil furioși, egocentrici și alienați din
cauza experienței dobîndite în urma bătăliilor pe care umanitatea le-a purtat
în căutarea cunoașterii, în final, a auto-cunoașterii, apoi înțelegerea condiției
umane corupte, acum știm că fiecare om e fundamental bun. Iar această
abilitate, de a înțelege și a ști că există un motiv valabil care stă la baza
comportamentului tulburat psihologic al speciei umane, este cheia, fiindcă ne
revelează înțelesul pe care-l tot căutăm încă de cînd am devenit conștienți,
acum două milioane de ani, cînd a apărut condiția noastră imorală.
Asta e cheia
care ne eliberează mintea – faptul de a fi capabili să înțelegem că suntem
buni, nu răi, ne aduce eliberarea psihologică supremă. Psihoanalistul Carl Jung
spunea “unitatea omenirii depinde de capacitatea noastră de a deveni conștienți
de propria umbră” și cum, acum, putem fi conștienți de “umbra” celor două
milioane de ani de condiție coruptă, specia umană e în sfîrșit în situația de a
deveni un “întreg”. Cuvîntul “psihoză” înseamnă “boala sufletului” iar
psihiatrie înseamnă “vindecarea sufletului (derivate din “psyche” – suflet,
osis – “stare sau condiție anormală” și iatreia – “vindecare” - see
pars 63 & 72 of FREEDOM), dar n-am fost niciodată capabili să ne
“vindecăm sufletul”, să explicăm eului nostru, original, instinctiv -
sufletului, că eul nostru care gîndește, deplin conștient, este bun, nu rău iar
făcînd asta, să reconciliem cele două jumătăți separate – însă acum putem, în
sfîrșit, s-o facem.
-Ei bine, e
o vorbă care spune “Adevărul te va elibera”, deci, ce spui tu, Jeremy este că
adevărul despre bunătatea noastră fundamentală este adevărul de care avem
nevoie ca să ne eliberăm de condiția umană.
-Exact,
aceasta e principala ușurare de care are nevoie mintea noastră și evident, cu
cît digerăm mai mult acest înțeles, cu atît eliberarea prin vindecare apare în
fiecare aspect al condiției noastre tulburate – iar faptul că a trebuit să
îndurăm pe nedrept acuzația de a fi fost “răi” timp de două milioane de ani,
înseamnă că avem multă tulburare de vindecat.
Ca să
înțelegi cîtă supărare există în noi oamenii acum, imaginează-ți că suporți,
chiar și pentru o zi, nedreptatea de a fi condamnat ca immoral, chiar nelegiut,
cînd tu știai, instinctiv, că ești, de fapt, exact opusul, adică minunat, bun,
înțelegător – de fapt, nu doar bun, ci chiar eroul poveștii vieții pe Pamînt!
Te-ar durea sufletul și ai fi furios, nu-i așa? Acum, să extrapolăm această
experiență la două milioane de ani și astfel începem să ne dăm seama ce vulcan
de furie și frustrare trebuie să existe acum în noi, oamenii. Deoarece, am
învățat să ne abținem și să ne ascundem cît putem de mult – să ne “civilizăm”,
așa-i spunem – cantitatea incredibilă de supărare dinlăuntrul nostru (toți
trebuie să fi dat în clocot de furie, dincolo de aparențe) iar uneori, cînd
contențiunea nu mai putea fi suportată, acea furie trebuia să-și găsească un
debușeu – a rezultat în capacitatea noastră de a șoca prin acte de cruzime, sadism,
ură, crimă și război.
Şi nu e de
mirare că am dus o existență evazivă, practicînd negarea, mințind, evitînd
orice critică, existență evazionistă, superficială și artificială, lacomă,
egocentrică, dornică de putere-faimă-avere și glorie. A trebuit să ne
înconjurăm, pînă la sufocare cu gloria materială, în timp ce ne lipsea gloria
spirituală a cunoașterii de sine, pline de compasiune.
Deci, există
multă tulburare ce trebuie diminuată și vindecată în noi, oamenii, iar asta,
evident, necesită timp. De fapt, trebuie să ne așteptăm să treacă generații
pentru a se ameliora complet. Dar, vestea bună e că, și asta e foarte
important, deși trebuie să treacă generații ca să vindecăm toată supărarea din
noi, oricine poate începe să trăiască eliberat de aceasta, imediat. Motivul e
că, atîta timp cît ne-a lipsit o apărare reală și tăria de a ne înțelege
condiția umană coruptă, aveam nevoie absolută de apărarea și tăria artificiale
pentru a ataca orice criticism la adresa condiției noastre corupte, pentru a
nega, a bloca și a găsi orice cale – furia, alienarea, egocentrismul ne
susțineau – dar acum, cînd avem la dispoziție un bord de apărare real și forța
date de bunătatea noastră fundamentală, toate aceste chestiuni artificiale sunt
caduce, nu mai e nevoie de ele. De fapt, să continuăm a folosi retalierea și
apărarea artificiale, negarea și căutarea puterii, faimei, averii și gloriei
pentru a ne despovăra, cînd am stabilit deja că posedăm virtutea fundamentală,
nu doar că n-are sens, dar este și o nenecesară auto-distrugere, distrugere a
celor din jur și a planetei. Acest fel de a trăi este ieșit din uz, am terminat
cu el.
-Asta are
logică pe de-a-ntregul; înțeleg că modurile noastre artificiale de
supraviețuire sunt anulate de adevărata noastră forță. Se termină un stil de
viață și începe altul, eliberat de condiția umană – pfu, mulțumesc lui Dumnezeu
pentru asta!
-Asta e
sigur! Practic, acum că, în sfîrșit, a fost explicată, cu adevărat, condiția
imorală, onestitatea înlocuiește negarea iar lumea se vindecă. “Rahat” care e
cuvîntul pe care-l folosim zilnic pentru toate negările lipsite de onestitate,
ne-a protejat de toate adevărurile despre condiția umană coruptă, pe care nu le
puteam explica cum trebuie - dar distrugea lumea, iar acum încetează să existe.
Cu acest sfîrșit
al minciunii în minte, mai am un încă un lucru de explicat, care este că:
socialismul, mișcarea new age, mișcarea politically corect și toate celelalte
mișcări idealiste, toate au fost starturi false ale eliberării globale de
condiția umană, pentru că bătălia disturbatoare pentru cunoaștere -
auto-cunoaștere, într-un final – înțelesul ameliorării psihologice – adică de
ce suntem buni, nu răi – încă nu sunt complete. În fapt, dacă insistăm dogmatic
pe faptul că fiecare trebuie să fie cooperant și iubitor îți poate induce
sentimentul că faci bine și să te simți, în mod artificial, foarte ușurat, din
punct de vedere psihologic – asemenea insistență pe un comportament ideal le-a
negat oamenilor libertatea de care aveau nevoie ca să-și continue acea problematică
și de maximă importanță, cercetare pentru dobîndirea cunoașterii.
Aceste
mișcări erau mișcări pseudo-idealiste care au împiedicat și reprimat cercetarea
pentru înțelegerea condiției umane corupte, de care era nevoie ca să ne
elibereze din acea stare. Au reprezentat un regres, aceste mișcări, nu un
progress, așa cum s-au iluzionat a fi. De fapt, ideologia de dreapta e cea care
a susținut lupta pentru cunoaștere, și care deține superioritatea morală, nu
pseudo-idealista aripă-stîngă.
Cultura de
stînga îi face pe oameni să se simtă bine, într-un mod superficial, dar asta
este periculos de lipsit de etică, este fals – un rahat. Grija față de ceilalți
și de întreaga lume este foarte importantă dar, dacă o faci ca să te simți
bine, este boala egoismului periculos, dă într-adevăr, cea mai distructivă
adicție dintre toate drogurile – și s-a întins în întreaga lume. Așa cum am
explicat în cartea mea, oferită gratuit, Moartea prin dogmă, dogma
nu este medicament, e otravă.
Vedem aici
că, adevărata explicație dată condiției umane, teoria instinct vs.
intellect, ne permite să lămurim și să expunem ce e rău la ideologia de
Stînga și ar trebui să ne grăbim, fiindcă această cultură ne conduce rapid
specia spre extincție, aducîndu-ne moartea-prin-dogmă.
Acum, și
asta e partea cea mai frumoasă dintre toate, explicarea condiției umane
din instinct vs. intellect, nu doar că expune cultura de Stînga, ca
fiind minciuna care nimicește specia umană – ceea ce și e, dar aduce, cum am
spus, sfîrșitul întregii căutări stresante a înțelesului reabilitării, de ce
suntem buni, nu răi - iar asta înseamnă că nu mai suntem constrînși de această
problemă și putem apela la sprijinul idealismului cooperant și iubitor –
căutarea a luat sfîrșit. De fapt, idealismul iubirii și cooperării este, acum,
singurul mod justificat de a trăi. Brusc, nu mai e nevoie de ideologia de
Dreapta în politică, fiindcă toată lumea devine de Stînga. Practic,
toată afacerea numită politică se termină odată cu descoperirea înțelesului
condiției umane și întreaga specie umană devine un tot unitar, care
renunță la partea de furie, egocentrism și alienare și sprijină idealismul
iubitor, altruist și cooperant. (Mai multe explicații despre
pseudo-idealism în Video/F. Essay 14 on the World Transformation Movement’s
website.)
-Da,
sfîrșitul lumii politice polarizate va fi, cu siguranță, cea mai mare ușurare
posibilă!
-Absolut,
Craig. Va fi o imensă ușurare.
Deci, ăsta e
modul în care întreaga lume va comuta brusc și imediat de la starea belicoasă
de furie, alienare și egocentrism, la o lume unde toți au abandonat
comportamentul competitiv și agresiv, care acum se întemeiază pe existența în
iubire și comuniune.
Descoperirea
care înțelege condiția umană aduce sfîrșitul acestei lumi alienate,
egocentrice, bazată pe forța artificială a furiei, nesiguranței și tristeții.
Odată cu rezolvarea condiției umane, apare o nouă lume, cooperantă, iubitoare,
altruistă. Luminița de la capătul tunelului se revarsă peste lumea negaționistă
în care am trăit și va fi ca și cînd ne-am trezit dintr-un coșmar!
Practic,
avînd abilitatea de a ne înțelege pe noi înșine, ne putem întoarce la starea
primordială de iubire și cooperare, de data asta, pe deplin conștienți. Cum
anticipa poetul T. S. Eliot, “Nu vom înceta să cercetăm iar, la sfîrșit, vom
ajunge de unde-am plecat, și ne vom ști locul pentru prima oară.” (Little
Gidding, 1942)
-Wow,
Jeremy, a fost absolut incredibil, iluminant, captivant și nu-ți pot mulțumi
destul pentru că ne-ai împărtășit și nouă cunoașterea profundă. Cînd te
gîndești că specia umană poate fi transformată, exact în ceasul al
doisprezecelea, cred că e ceea ce speră toți cei care ne-au ascultat.
Și, din nou,
cartea ta FREEDOM este disponibilă pe HumanCondition.com, pentru
oricine vrea s-o acceseze, la liber. Deci, vă rog, urmăriți acest interviu,
ascultați-l iar și iar, faceți eforturi să înțelegeți ce spune Jeremy aici,
luați-vă informația, continuați să studiați și să sperăm că vom îmbrățișa cu
toții și ne vom bucura de noua schimbarea a lumii, a noastră, a tuturor.
Jeremy, a
fost minunat să vorbesc cu tine. Mulțumesc pentru c-ai fost cu noi, sperăm să
mai vorbim – sau chiar mai bine, că vom vedea cum rezultatul muncii tale se
răsfrînge asupra tuturor, pe planetă, cît de curînd.
-Sunt Craig
Conway, acesta a fost interviul meu cu Jeremy Griffith.”
alienation (noun); alienation effect (noun); alienation effects
(plural noun) the state or experience of being isolated from a group or an
activity to which one should belong or i..."unemployment may generate a
sense of political alienation" (starea sau experiența de a fi
izolat de grup)