Trebuie să-mi fac partid. Mă mustră
conştiinţa să privesc de pe margine cazna altora de-a ȋnjgheba ceva ȋn privinţa
asta. Voi ȋncepe ȋn forţă, cu un flash-mob, un protest la care vor participa, estimativ,
ȋntre 100 şi 100 000 de admiratori, pentru ȋnceput. Apoi, lumea se va fi
săturat şi răsculat, cam pe la cinşpe lei benzina, şi voi scoate ȋn stradă
milioane, mai exact, 6 milioane, 15 – 9 milioane care s-au uitat la “insula
iubirii”.
Ȋi voi pune ȋn genunchi,
să cȋnte, pe două voci, un Tatăl Nostru ȋmpănat cu strigături de Nu
vă fie frică, poporul se ridică. Sper să-mi iasă mai bine decȋt mascarada la
zi, menită să ȋngroape legenda lui Mircea Lucescu la cimitirul istoriei numit
Cancel Culture.
Care a ieşit exact pe dos, toată crema
fotbalului internaţional şi nu numai s-a oprit ȋn loc să-i omagieze existenţa
şi cariera. Nu cred că vreun romȃn era conştient de uriaşa consideraţie pe care
a atras-o acest om, la nivel mondial, ȋn rȋndul unor elite, altfel, arogante, ȋn
mod justificat, prin poziţia dominantă şi exclusivismul tipic claselor
superioare.
Ce dezastru, totuşi, la interior!