Părinţii

 

Vremea mesajelor soft a trecut. Părinţii şi odraslele lor

Lumea se schimbă. Deocamdată, o parenteză pe alt subiect reizbucnit recent: dacă cineva ȋşi ȋnchipuie că va putea fi ȋnăbuşit, ȋn continuare, adevărul despre pandemie şi “vaccinul” covid, atunci, cineva n-a fost atent. Injecţia ARN-mesager, care, ulterior a primit o derogare şi s-a numit vaccin, a fost, ȋn varianta soft, un experiment, adevărul dur ar putea fi mult mai rău, după cum transpare din gura şi suflul activiştilor care au primit drept exclusiv de comunicare pe subiect. Trebuie potoliţi ăştia, din presă, care se cred miliţia covid!

The Independent: Introducing the new style of parenting - FAFO

Deci, lumea se schimbă. Trendul devenit viral, ȋn materie de parenting, este o schimbare care inversează stilul indus de porcăria globalistă, o ȋntoarcere la bunul simţ natural, ȋn care copilul ȋnvaţă, pe propria piele, ce ȋnseamnă să nu respecţi regulile universal valabile, ȋn care, evident, intră şi autoritatea părintească sau a profesorului, conştientizarea faptului că trebuie să-ţi porţi şi singur de grijă, renunţarea la prosteala datului cu fundul de pămȋnt atunci cȋnd nu ţi se satisfice orice toană – de regulă, indusă de influenţărismul plătit de sociopaţii care vor să tȋmpească lumea.

Deci, un număr crescȋnd de părinţi, resping modelul “gentle parenting”, ȋn favoarea unui nou stil, mai dur, un fel de “ȋnvaţă singur ce să nu mai faci” sau “dacă faci de capul tău, trebuie să suporţi consecinţele”.

Acum, nici pe departe nu e un stil dur, nu ne ȋntoarcem la bătaie, Doamne fereşte!, e vorba doar că se renunţă la cocoloşire excesivă şi excesiv de permisivă.

Era şi timpul, pentru că specialiştii din domeniile aferente au constatat că generaţiile educate de ei au ieşit prost de tot.

Schimbarea vine cu o ȋncălzire uşoară, exemplificată ȋn Wall Street Journal: “Nu vrei să-ţi iei pelerina? Atunci, o să te-ntorci acasă prin ploaie. N-ai chef de lasagna la cină? Lasă, că nu mori, tu, pȋnă la micul dejun. Iar ţi-ai lăsat jucăriile pe jos? Acum caută-le ȋn coşul de gunoi, sub lasagna pe care nu le-ai mȋncat.”

Excepţie? Nu, ȋn Romȃnia!

 

Cȋteva observaţii, ca spectator.

Ȋn Romȃnia nu există excepţii. Nici una, nici zece, nici o mie. Ȋn Romȃnia, excepţia devine regulă, pentru 50% din populaţie, cu o viteză de propagare de nivel 5G, chiar dacă se face doar cu o circulară. De aceea, dacă vrei să le dai magistraţilor pensie de 25 000 de lei, trebuie să le faci salariul de 50 000 de lei, şi-nchei discuţia.

Ȋn Romȃnia, nu se poate face nicio reformă, niciodată, decȋt plecȋnd de la analiza imparţială a regimului ceauşist, cu tot ce a produs el ca system corupt şi dictatorial. Cel mai rău communism, o fundătură, chiar şi pentru vechiul bloc communist, singura speluncă unde i se aduceau omagii conducătorului iubit, ca ȋn Coreea de nord. Noi aveam antenă de bulgari, pentru Dumnezeu! Ni se părea că acolo e occident, faţă de ce era la noi. D-acolo, din ceauşism, i-am moştenit p-ăştia cu sete de activism şi propagandă care ne umplu de scȋrbă viaţa, chiar şi 35 de ani mai tȋrziu. Care nu ştiu de unde, dracu’, au apărut, fiindcă, pe unde am fost eu, toată lumea dădea rasoale cu activitatea de partid! Pentru mine, unul din cele mai mari şocuri de la procesul Ceauşeştilor a fost că el zicea ceva de cauză sau trădarea cauzei, aşa ceva, iar noi ne gȋndeam: care cauză? Aveam impresia că omul a fost ţinut ȋntr-o debara, ȋn comă, iar acum s-a trezit ȋn acelaşi timp şi spaţiu ȋn care a sucombat ȋn tinereţea lui revoluţionară.

Oricum, e o ȋntrebare la care n-a răspuns nimeni: Ceauşescu mai era ȋn deplinătatea facultăţilor mintale? Dacă nu, de cȋnd nu mai era cu toate ţiglele memoriei pe casă? Nu, cumva, l-au ţinut “ȋn debara” şi un regim paralel, pe care l-am moştenit, trăgea toate sforile şi continuă să le tragă?

Fiindcă, altfel, nu-mi explic, cine a făcut tranziţia, de la spectacolele omagiale fluviu, la o ȋntreagă colecţie Sandra Brown a ȋncălzirilor climatice. Ca să dau doar un exemplu dintr-o sută.

Ȋmpreună dar fără multă tevatură

 

Ca şi cȋnd mulţimea de festivaluri şi anxietăţi induse cultural n-ar fi de-ajuns, politiciana Alina Gorghiu tocmai a găsit de cuviinţă să umple spaţiul rămas, cu o campanie, ȋn cel mai bun caz, inutilă. Parlamentarii se vor ocupa de “Romȃnia fără violenţă”, ȋntr-o comisie specială, fiindcă, ȋn rest, le-au rezolvat pe toate. Vor combate, evident, “violenţa de gen”, unde genul nici nu mai ştim ce este.

Lasă că ştiu ONG-eurile, care ȋnghit 1,51% din PIB. Săptămȋna trecută a băgat capu’n poză o activistă care ne-a băgat femicidul ȋn case şi care, cel mai probabil, va ȋnghiţi o grămadă de bani de la buget ca să nimic, ȋn cel mai bun caz, dar mai ales, ca să bage educaţia sexuală ȋn şcoală, după cum singură s-a insinuat.

Probabil, la cererea acestor servicii civile, ONG-eurile, a sărit Alina Gorghiu cu iniţiativa parlamentară.

Să urȋm, dar să urȋm pe cine trebuie. Ura nu e pentru proşti!

 

Nu poţi să urăşti pe cineva care nu ţi-a făcut niciun rău. Ȋnsă, nu cred nici ȋn autenticitatea “incidentului”, de săptămȋna trecută, din Bucureşti, ȋn care, un tȋmpit loveşte, din senin şi neprovocat, un băiat pe bicicletă care lucra pentru o firmă de curierat. Idiotul aggressor ȋl numeşte pe lucrătorul din Bangladesh “invadator” – foarte savant pentru un idiot – şi susţine că ȋşi apără ţara, atunci cȋnd este imobilizat de un poliţist pe trotinetă, care se deplasa, exact la ţanc şi ȋn civil, spre casă.

Ȋnsă, asta e varianta oficială, deci, e posibil. Altfel, dacă şi cine a pritocit-o a reuşit să ne şocheze şi să ne facă de rȋs dar a tras-o prea mult la temă. Ar fi tipic pentru livratorii de “lecţii de viaţă” din Romȃnia.

Astăzi, a venit o ştire, mult mai tȋrziu decȋt dacă ar fi livrat-o băiatul din Bangladesh pe bicicletă, care susţine că, ȋn aceeaşi zi cu agresiunea incredibilă din capitală, un alt romȃn, de la Cluj, a bătut un străin de l-a băgat ȋn spital.

Nu ni se spune de unde era “străinul” şi nici de la ce s-au luat.