“After taking decison never turn back” Adolf Hitler
2095 - Un negationist al pandemiei a fost ȋncarcerat ȋn
penitenciarul de maximă siguranţă… Un grup de protestatari care răspȋndesc
zvonuri mincinoase despre faptul că s-ar fi ȋmbolnăvit grav ȋn urma vaccinului
covid vor fi internaţi forţat şi supuşi inoculării psihologice de adevăr official…
Un conspiraţionist care neagă emoţiile reale ale robotului AI, care s-a topit
ca lumȋnarea la salutul obligatoriu I love you, se va căsători forţat cu un
umanoid fluid…
Tocmai cȋnd
rămăsesem fără cuvinte ȋn faţa porţii către viitor, cu ochii la plutonul de
zombi politici tȋrȋtori spre felinarul german, plecaţi să alimenteze visul cu
prinosul “unde-s mulţi puterea creşte”. Că, deh, nu e ca şi cȋnd Germania ar
avea intenţii imperialiste şi absolutiste. Nu e-n gena ei.
Cȋnd,
deodată, vestea a căzut ca un trăznet. O “bunicuţă nazistă”, de aproape o sută
de ani, a fost condamnată pe motiv că era negaţionistă a holocaustului. Adică,
o ţinea p-a ei, că n-a fost şi n-a fost. Există tone de dovezi, multe realizate
şi păstrate chiar de nazişti, deci părerea bunicuţii n-ar fi făcut nici o
diferenţă ȋn lume. Există, ȋn schimb, nemţi care dorm cu Mein Kampf sub
pernă, nu neagă nimic, cu care străinii se ȋmprietenesc cel mai uşor dacă se
bagă-n vorbă cu Hitler, sehr gut!
Mă-nvȋrt de ceva vreme să abordez un subiect - altfel decȋt cu “toată stima şi consideraţia” printre ȋnflorituri de plecăciuni jenante dar necredibile – de aşa manieră ȋncȋt, să desfid bătăuşii extremişti de la periferiile abordării.