Pagini

Pagini

Pagini

miercuri, 21 decembrie 2016

Propunerea lui L. Dragnea pentru prim-ministru: Primul premier femeie.



Să-l oprească cineva pe Rareș Bogdan de la Realitatea tv. pentru că pare că i-a luat Dumnezeu mințile! Sau poate doar așa se explică de ce jurnalistul-vedetă a cocoloșit legionarisme patriotico-securistice la postul care-l tolerează.

Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu! Trebuia să începem curăţenia mai demult. Trebuia să nu acceptăm înscăunarea lui Carol I, cel căruia îi datorăm - o recunosc chiar anti-monarhiştii - aşezarea ţării pe drumul modernităţii europene. Trebuia să nu luăm modelul primei noastre constituţii (cea din 1866) de la belgieni. Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine”: Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni, sau Hotelul Athenée-Palace (azi Hilton). Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d`Avila), chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac). Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer. Am zis Kiseleff? Da, „străinul” care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor.”


Citeste mai mult: adev.ro/ofwb6m
UPDATE: Dragnea a trimis un candidat de prim-ministru cu scoala de securist. Presa nu mai are nimic impotriva!


“Este Akram Shhaideh un Omar Hayssam de dată mai recentă? A fost președintele PSD prins în rețeaua siriană din PSD?” http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/ce-scria-in-notele-despre-sevil-shhaideh-pe-care-klaus-iohannis-le-a-primit-de-la-servicii---opinie-437637

Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu! Trebuia să începem curăţenia mai demult. Trebuia să nu acceptăm înscăunarea lui Carol I, cel căruia îi datorăm - o recunosc chiar anti-monarhiştii - aşezarea ţării pe drumul modernităţii europene. Trebuia să nu luăm modelul primei noastre constituţii (cea din 1866) de la belgieni. Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine”: Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni, sau Hotelul Athenée-Palace (azi Hilton). Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d`Avila), chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac). Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer. Am zis Kiseleff? Da, „străinul” care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor.

Citeste mai mult: adev.ro/ofwb6