Pagini

Pagini

Pagini

sâmbătă, 21 aprilie 2012

CREDETI CA CEAUSESCU ERA TAMPIT?



GOSPODARIA TARANEASCA DE PARTID şi PROPAGANDA DE IMPORT: KILLING ME SOFTLY

Stăpănii ogrăzii din Coteaţa aurită numită propagandistic Casa Poporului, lăsată moştenire de marele ideolog Nicolae Ceauşescu, vor rămane la fel de mulţi, în timp ce, electoratul, se împuţinează văzand cu ochii. Un procent mic pentru politică dar un pas uriaş pentru capitalism. Pentru că, se ştie, interesul politicienilor din toată lumea este să domine, ca o castă, nemulţumiţii. Referendumul, care e democraţie pură, a fost aruncat în vreo debara cu mături unde nici femeia de serviciu nu face curat. Am tot fost avertizaţi doar, că marile decizii se iau peste capul alegătorilor. De asta propunerea de referendum a premierului Greciei, Papandreu, i-a băgat în sperieţi pe Sarkosy şi Merkel. Nu de alta, dar nu ne-am aşteptat! au zis ei, cand şi-au revenit din şoc. Dar ce, noi ne-am aşteptat?