După Jeepuri suntem noi
Aseară, la emisiunea “Sub semnul întrebării” de la B1, Robert Turcescu a comis ceea ce se numeşte “an intervention”, adică a adunat în studio ziariştii posesori de jeepuri ca să-l bage la înghesuială pe CTPopescu şi să-l oblige să se lepede de satana care l-a împins să scrie că romanii şi-au vandut sufletul jeepului.
“Platăul” era plin de lucrători în presă de toate culorile politice, ieri adversari, azi strans uniţi în jurul unei cauze comune care n-are nimic de-a face cu democraţia, doar cu clanul presarilor. Pentru că CTP a reluat un articol mai vechi despre simţămantul romanului în jeep, jeep cu televizor, mai nou, taman acuma cand un coleg de-al lui e în necaz, clanul de breaslă s-a gandit să-l combată după modelul de la Realitatea: în grup. El a refuzat să dialogheze, ca de obicei, aşa că S.R.Stănescu s-a dus în public iar L. Mihaiu s-a întors cu spatele. S.R.Stănescu,Turcescu, R.Moraru, L. Mihaiu, Guşă, toţi apărau dreptul la bogăţie cu tupeu împotriva dreptului la opinie. Cel mai mare abuz l-a comis Radu Moraru care a repetat ameninţător şi obsesiv că practica europeană e să se dea neapărat doar pedeapsă cu suspendare pentru un caz ca al lui Huidu. Intervenţia a fost clar o încercare agresiva de influenţare a justiţiei ceea ce reflectă, în mod evident, puterea pe care şi-o arogă presa.
De fapt, Dl. Popescu se înşeală într-o oarecare măsură. Sentimentul de “măreţ” nu îl ai cand eşti în jeep pentru că, dacă vrei să te simţi la înălţime, te urci la etaj în autocar sau în tren. In jeep mai degrabă te gandeşti: “ bă ce mare e maşina asta să vedem unde o parchez eu acum ca să pot să-i mai deschid şi uşile”. Sentimentul de “măreţ” se manifestă cand te urci în el, aproape toţi oamenii care trec presupun că eşti putred de bogat prin comparaţie cu ei. Intr-adevăr din salariile de sclavie de la noi, ei nu-şi vor putea lua niciodată nici măcar un “jeepuleţ” cum îi spune Corina Drăgotescu.
Intervenţia în grup de la B1 este tipic americănească. Orice libertate de exprimare care se opune “propagandei” este tăbărată de presă şi făcută ţăndări. De fapt, In America nu e democraţie, e doar capitalism. Pentru asta se luptă presa şi la noi.
Oare ce s-ar întampla dacă, timp de o lună de zile, n-ar mai exista nici radio, nici televizor, nici internet. Sau dacă doar s-ar plimba pe ecran nişte ştiri scurte fără “formatori de opinie”. Oamenii şi-ar aduce aminte cine sunt de fapt şi s-ar înzdrăveni. Dar ăsta e cel mai idealist vis, pană şi Christos s-ar putea arăta numai asta nu s-ar putea îndeplini.