Live and let live! Libertatea de conștiință e mai importantă decât libertatea de exprimare!
▼
Pagini
▼
Pagini
▼
Pagini
▼
sâmbătă, 31 octombrie 2009
CANDIDATII LA PRESEDINTIA ROMANIEI
Candidatii la preşedintia Romaniei
PSD-“Candidatul” PSD-ului sunt doi, Mircea Geoană şi Sorin Oprescu iar dacă e să ne luăm după învarticiosul suprem Ion Iliescu sunt chiar trei, Crin Antonescu aflandu-se printre apostolii highlanderului communist.
Mircea Geoană şi Sorin Oprescu, se spune, sunt băieţi de generali de securitate; tatăl lui Mircea Geoană era şef peste buncărele subterane ale lui Ceauşescu şi cand a preluat Iliescu puterea i-a înmanat noului “stăpan” cheile tăramului de sub pămant ca să domnească “emanatul” şi peste neştiut.
vineri, 9 octombrie 2009
HERTA MULLER SI INTELECTUALII ROMANI
CUI I-E FRICA DE HERTA MULLER
Ieri, 8 oct. 2009, scriitoarea germană născută în Romania unde a şi trăit primii 34 de ani, a primit premiul Nobel pentru literatură. Noi, “oamenii simpli”, nu ne pricepem să comentăm evenimentul şi nici nu trebuie să ne pricepem pentru că d-asta avem noi intelectuali, să ne spună părerea lor pe care noi putem s-o acceptăm sau s-o suspectăm (simpli-simpli, da’ totuşi).
O văzusem pe Herta Muller la o emisiune la televiziunea romană asa că, la întrebarea dacă e romancă sau nemţoaică, răspunsul e simplu: nu e scriitoare romancă. Scriitorii romani nu vorbesc ca ea, se feresc să gandească ca ea şi, în general, au alte preocupări, cum ar fi să abstractizeze pană cand totul se reduce la o panză albă care, în viziunea artistului, reprezintă o pajişte minunată cu o turmă de oi păscand şi un ciobănaş fatalist care ne-a distrus moralul. Sigur, nu orice prost poate să-şi dea seama!
Aseară, B1 a anuntat că postul va prezenta o ecranizare după unul dintre romanele scriitoarei dar, dintr-o autoconservare păguboasă, am hotărat că n-am stomac să mă uit la nişte amintiri comuniste care pot avea uneori acelaşi impact ca pozele de la mort. Pentru că nu mă lua somnul şi n-aveam la ce să mă uit, am dat pe B1 cu intenţia de a dormi pe ce mai rămăsese din film şi, în schimb, m-am ales cu faptul că nici la două nu dormeam.
Personajele din film par, şi sunt banale, pentru cineva care a trăit vremurile: securistul, amanta, nevasta cu bigudiurile în cap, doctorul cu cartuşele de Kent şi sticla de Whisky, disidenta etc. Ce este extraordinary şi n-am mai văzut niciodată într-un film romanesc şi nici în cele străine prea des, este atenţia pe detaliu si memoria simturilor intacta care te conectează obligatoriu şi enervant la o realitate pe care cu toţii am estompat-o inconştient din instinct de supravieţuire. Chiar şi decorul copiază identic timpul şi spaţiul fără greşeală, iar prim- planurile, care în filmele romaneşti sunt foarte slabe, se conectează perfect la fotogramele personale împachetate şi îngropate în timp cu intenţia de a fi descompuse. Replicile sunt exact cele reale, scriitoarea şi/sau scenaristul n-au făcut pe originalii şi n-au pus în gura personajelor nişte “sofisticării” prin care să se mintă singuri.
Ce reacţii “romaneşti” avem:
In afară de obişnuitele comentarii despre criteriile de acordare a premiilor Nobel pentru literatură care, după păreri avizate, nu ţin cont de literatură ci premiază atitudini, ţări, etc. sunt şi păreri care se-nvart în jurul unei idei fixe dar cat mai departe de par ca să nu ne dăm seama unde sunt priponite.
Mai întai, la Realitatea a fost invitat domnul C.T.Popescu care s-a declarat nemultumit cand Herta Muller, în prima declaraţie de presă după aflarea veştii că a caştigat, se referea doar la Romania sub dictatură, izvorul de inspiraţie al romanelor sale. Această nemulţumire şi-a manifestat-o şi în ziarul Gandul unde şi-au spus părerea şi domnii M.Cărtărescu, Nicolae Manolescu şi Andrei Pleşu care o felicită şi o apreciază pe scriitoare, dar şi H.R.Patapievici care îi apreciază opera cam aşa: “Nu este o scriitură obiectivă despre un regim totalitar ci este problematizată trauma pe care a produs-o regimul communist la nivelul omului simplu.” E, da, o să mă asez odată pe coji de nucă, o să intru în post şi o să citesc “scriitura obiectivă” a d-lui Patapievici despre trauma produsă de dictatură asupra “omului complicat” după care, o să-mi oblojesc rănile cu frunze de urzici ca să mă curăţ de păcatul simplicităţii.
Poate că ce-i deranjează pe unii domni cu carte este că o scriitură, chiar subiectivă, care prezintă realitatea oablă poate aduce adevărul gol-goluţ la “omul simplu” şi-l face să gandească de capul lui cu cei caţiva neuroni ştrapaţi. In felul ăsta se produce haos şi “masele” nu mai pot fi ţinute sub control. Ce ziceţi, domnule Patapievici, nu e un dezastru că Biblia a fost tradusă din latină?
C.T.Popescu observă că Ceauşescu a contribuit cel mai mult la opera scriitoarei germane ceea ce e o trimitere evidentă la obsesia scriitoarei pentru regimul personal al celui mai “idiot” dintre dictatori. Aici e tot deranjul, de fapt. Mulţi dintre intelectualii anticomunişti nu se pot “lăuda” nici pe departe a fi suferit atat de direct ororile comunisto- ceauşiste şi nici c-ar fi luat vreo atitudine în apărarea unui principiu sau persoană. De fapt, ei au insistat systematic şi au reuşit să facă să nu se vorbească de idiotul sadic Ceauşescu, ci despre dictatura comunistă în general, în felul acesta extrăgandu-se unor întrebări pertinente despre curaj sau laşitate. Explicaţia lor a fost că “omul simplu” ar putea trage o concluzie greşită şi ar putea crede că doar Ceauşescu era rău iar comunismul bun. Adică să ne restrangem la esenţial, să nu ne pierdem în “scriituri subiective”.
Sau poate că le e frică de consecinţele acestui premiu la care ţara noastră şi-a adus contribuţia prin trauma fizică şi psihică ce a marcat pentru totdeauna opera unei scriitoare. Poate că va fi citită şi tradusă mai mult în Romania şi oamenii se vor regăsi în cărţile ei şi se vor întreba de ce n-ati scris dv. despre asta. Dar, cel mai important e că “o parte sumbră din istoria Romaniei intră în circuitul istoriei europene” cum spune Andrei Pleşu ( Gandul) şi europenii se vor întreba de ce n-ati scris-o dv.

vineri, 2 octombrie 2009
JURNALISTI DE ELITA-DUPA 20 DE ANI
PUDRA DE SHOW
-Domnilor invitaţi, ne-am adunat aici ca să facem şi noi un bănuţ, că, de meserie, nici nu mai poate fi vorba. Domnule Hurezeanu?
-Da. Cum spuneam în articolul meu din 10 dec.2008, în “Cotidianul”, intitulat “După 20de ani”…
-Treceţi la”48, domnule că telespectatorii noştri n-au răbdare să urmărească un raţionament mai mult de 5 sec., după cum observa şi d-nul Popescu. Oana, ce-ţi zice în cască?
-Zice “rating peste concurenţă sau amendă”. La tine ce zice?
-Zice că, deocamdată n-avem target pentru licitaţia de tablouri, nici pentru maşini sau bănci. Ziceţi dv. ceva, să mancăm şi noi o paine mai scumpă, d-nul C.T.Popescu!
-Domn-e, eu mă simt ca în socialism.
-Aveţi memoria simţurilor, domnu’ Popescu..
-Nu, domn-e, e din cauză că tot înnegriţi ecranul, parcă se ia lumina. In istoria noastră…nu mai ştiu ce-am vrut să spun. Vedeţi dacă mă întrerupeţi…
-“ Legionarii s-au războit cu Antonescu, naţional comuniştii ceauşişti i-au marginalizat pe cominterniştii sovietofili, pentru ca apoi promoscoviţii să-şi ia revanşa în 1989.”
-E tarziu, domnul Hurezeanu. Am băut o cafea atat de tare ca să mai rezist la ora asta tarzie din noapte că mi s-au amărat amigdalele, dacă, nu cumva, am făcut deja infarct şi sunt mort. Continuaţi domnu’ Popescu!
-Socialism, ziceam. Muncitorul era ca un zeu…(Să mori tu, dacă minţi!)
-Lăsaţi, că nu mai e nici un muncitor, au plecat toţi în străinătate.
-Da’ ăia pe care îi dă acum PRO-tv, că nu muncesc în pauza de masă, ce sunt?
-Nişte ciurucuri angajate la negru de clientela politică.
-Si de ce nu muncesc, domn-e?
-Fiindcă patronul lui a angajat lucrarea asta pe 100 de ani, timp în care o să stoarcă bani de la stat.
-…”în ciuda indiferenţei militant-preemtive a d-lor Băsescu şi Tăriceanu”…
-Eu nu ştiu ce ziceţi. Mai bine să trecem la subiectul zilei, ruperea coaliţiei PSD-PD-L.
-…”comilitoni de cauză fără effect şi siamezi de formă fără fond”…
-Dă-o-ncolo, domnu’ Hurezeanu, că nici în dicţionar n-am găsit ce spuneţi. Academicienii dorm la ora asta. Ziceti dv, domnu’ Popescu de tactica antisistem a lui Traian Băsescu!
-Atentie, domnu’ Băsescu a schimbat tactica. Nu mai e antisistem, e antipolitică. Nu mai înnegriţi domn’e ecranul cand vorbesc eu. Cum spuneam, acum Traian Băsescu are toate parghiile puterii în mană iar ieşirea lui Iliescu…
-“îl pune pe Traian Băsescu în situaţia marelui caid”(uite, d-asta au băgat ăştia pe Zone Club dansul din buric în loc de yoga, sau o fi din cauza lănţugului purtat la gleznă de o “doamnă” de Bucureşti-formatoare de opinie)
-Traian Băsescu fraudează, din punct de vedere moral, alegerile. Iar Mircea Geoană şi PSD-ul sunt la mana hazardului şi a baronilor.
-…“arbitrarul centrifugal al celebrilor “robber barons”…De ce plangeţi, doamna Oana Stancu?
-Am revăzut ultimul discurs al lui Vanghelie, care, am înţeles c-a emoţionat pe toată lumea. In speranţa că o s-avem, măcar o reclamă pentru gherţoi, să dăm un citat: “dghgcjyeiihyutefghjyfhdhyuhayfsdjbcfyefjhkfjfjygudgsfcsuxygbsxbhhicyucsahbuhc”
-Si, acum, cine vrea să-l comenteze? Domnule Hurezeanu, cred că sunteţi cel mai în măsură.
-Domnule Ursu, cum spuneam şi în articolul meu de anul trecut, este vorba despre “fandarea marţială a triburilor ideologice”…
-Aia, da!
-Si un “rezultat al procesului încă neterminat al transformării dictaturii comuniste într-o democratură aspiraţională”
-O să-i transmitem domnului Vanghelie şi o să-l rugăm să vă dea un răspuns. Oana, tot n-avem reclame? Să dăm nişte imagini cu pensionari verzi care se bat la coadă la bilete pentru spectacol şi care or să ne îngroape pe toţi. Avem la Corega? Mai faceţi o fereastră şi daţi-l pe Băsescu prins în horă. Ar putea să participle la emisiunea unde dansezi şi îndeplineşti un vis. (asta a fost chiar bună) Domnule Popescu, cum comentaţi faptul că, deşi ni s-au îngroşat corzile vocale de cat l-am discreditat, preşedintele joacă hora pe nervii noştri? Să tragem o concluzie!
-“V-am săvarşit!, ca să-l citez pe Traian Băsescu. Da’, ce e domnule cu campania asta pe care o desfăşoară Realitatea?
-Ei, am dat cu parfum ca în baia lui Paul ca să mai schimbăm aerul, pentru cei care nu pot să disocieze. Vrem să fim respectaţi pentru asta!